La primele ore ale dimineţii de vineri, o echipă de ordine publică a Poliţiei Medgidia care patrula pe străzile din cartierul Poligonul Viilor, unde locuiesc în majoritate rromi, i-a oprit pentru un control de rutină pe Ştefan Cristea, de 22 ani şi Elvis Irimia, de 19 ani, ambii din localitate. Cei doi sînt vechi cunoştinţe ale poliţiştilor, din cauza numeroaselor dosare penale în care sînt acuzaţi de furt. În urma percheziţiei corporale, poliţiştii au descoperit asupra acestora două cuţite cu lama de zece cm şi o mănuşă chirurgicală. Cristea şi Irimia au fost amendaţi cu cîte un million de lei pentru port ilegal de arme albe. Tot vineri, în timpul unui control de rutină, poliţiştii din Băneasa l-au oprit pe o stradă din centrul localităţii pe Neculai Iacobescu, de 55 ani. Oamenii legii au fost surprinşi să descopere că acesta purta într-un toc prins de curea un cuţit cu lama de opt cm, iar în buzunarul drept al pantalonilor, un briceag cu lama de şapte cm. Iacobescu nu a putut justifica poliţiştilor prezenţa calor două arme albe asupra sa. Ca şi în cazul tinerilor depistaţi la Medgidia, el a fost amendat pentru port illegal de arme albe cu un milion de lei.