Un echipaj de ordine publică format dintr-un jandarm şi un agent din cadrul Secţiei 5 Poliţie Constanţa s-a deplasat, joi seară, la intersecţia străzilor Pandurului cu Şoseaua Mangaliei, din municipiu, după ce a fost anunţat că o persoană are asupra sa un cuţit pe care-l poartă la vedere, în plină stradă. Oamenii legii au găsit la locul indicat un individ beat criţă, care înjura şi ameninţa pe toată lumea. Vasile Stoica, de 34 ani, din Constanţa, a fost percheziţionat şi asupra lui a fost găsit un cuţit cu lama de 29 de cm lungime, despre care nu a ştiut să spună de ce îl poartă la el. Individul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost dus la sediul Secţiei 5 Poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea faptei de port ilegal de armă.