“Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pedelistul Ioan Oltean:

“Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos”

Politică 11 Februarie 2012 / 00:00 328 accesări

ROMÂNIA, PARADISUL PORTOCALIU Ignorând protestele românilor, vorbind zi de zi despre o aşa-zisă creştere economică ce ţine mai mult de domeniul SF, pedeliştii dau dovadă că nu conştientizează în ce situaţie se află România. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a făcut, vineri, una dintre declaraţiile care confirmă că pedeliştii trăiesc într-o cu totul altă ţară sau pe o cu totul altă planetă: \"Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos. Noi sperăm şi gândul nostru cel bun este că vor fi acele condiţii economice care să permită măsuri de revenire a salariilor. Să nu uităm că România este ţara cu cea mai mare creştere economică din 2011, 2,5%, şi are prognozată una din cele mai mari creşteri economice, peste media creşterii economice în ţările Uniunii Europene\". Adicătelea, până acum am trăit bine! Dacă asta se numeşte “bine”, atunci “bine” să trăiţi dumneavoastră, domnule Oltean!

MINCIUNI LA METRU Cu asemenea oameni în frunte, capacul de pe oala cu presiune a poporului va sări în curând direct în tavanul de la Cotroceni, pentru că dezastrul făcut de această guvernare este greu de reparat şi de uitat. Pedeliştii ştiu că, la alegerile din 2012, trebuie să dea un răspuns în legătură cu efectele politicilor anti-sociale pe care le-au promovat şi să răspundă pentru urarea mincinoasă cu „Să trăiţi bine!“, cu care au manipulat milioane de cetăţeni. Cum trăim bine? Cu salariaţi prost plătiţi, cu bolnavi care mor cu zile în spitale pentru că nu au bani de coplată sau medicamente, cu o populaţie tot mai prost hrănită, cu locul întâi la răspândirea TBC, cu analfabetismul în creştere, cu mizeria şi demotivarea din instituţii populate cu funcţionari mai puţini şi mai prost plătiţi, cu un mediu de afaceri sufocat de birocraţie şi controale, cu bani de la stat daţi numai în favoarea clientelei politice portocalii? Adică „Să trăiţi bine!“ din timpul lui Boc se va transforma în “Să trăim şi mai bine!” cu Ungureanu? Şi marmota...

Taguri articol


12