Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) au prins doi tineri, din Constanţa, care au adus în ţară 200 de grame de haşiş, marfă pe care aveau de gând să o vândă în staţiunile de pe litoral. Oamenii legii spun că George Iahor, de 26 de ani, şi Valentin Oselinschi, de 24 de ani, au fost reţinuţi, joi, în Constanţa, imediat după ce au coborât dintr-un autocar care transportă persoane pe ruta Spania – România. În bagajele celor doi, ofiţerii de la Antidrog au descoperit cele 200 de grame de haşiş, stupefiante pe care tinerii le cumpăraseră din oraşul spaniol Valencia, pentru a le „plasa” în perioada minivacanţei de 1 Mai. „La audieri, cei doi indivizi au declarat că au pus câte trei sute de euro şi au plecat în Valencia, pentru a cumpăra marfa. Aveau de gând să găsească clienţi printre tinerii care ajung pe litoral în minivacanţa de 1 Mai. Ar fi urmat să obţină aproape dublu faţă de suma investită, adică în jur de 1.200 de euro. Cei doi tineri nu apar în baza noastră de date, iar ei au susţinut că sunt la prima faptă de acest gen. Noi continuăm cercetările”, a declarat cms. şef Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa. Cei doi amici sunt cercetaţi acum, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc. Ancheta este coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa.