Un chioşc „Telegraf” din oraşul constănţean Ovidiu a fost distrus, sâmbătă dimineaţa, de maşina unui şofer neatent. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii spun că bărbatul se deplasa dinspre Constanţa către comuna Mihail Kogălniceanu, pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), la volanul unui autoturism cu numărul de înmatriculare B 1479 KT. La un moment dat, şoferul a încercat să vireze la stânga, pe o stradă secundară, spre localitatea Poiana, dar, din cauza neatenţiei, maşina a ieşit în decor, lovind un chioşc de ziare „Telegraf”, de pe trotuar. Impactul a fost atât de puternic încât construcţia s-a răsturnat. Poliţiştii spun că, după coliziune, şoferul şi-a continuat drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cel mai probabil îndreptându-se spre comuna Mihail Kogălniceanu. Poliţiştii care au efectuat cercetările au găsit în apropierea chioşcului o plăcuţă de înmatriculare despre care cred că s-a desprins de pe bara din faţă a maşinii în urma impactului. Oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea şoferului vinovat, care ar fi avut termen 24 de ore să se prezinte la Poliţie pentru a anunţa evenimentul rutier, dar nu a făcut-o. Acum, conducătorul auto riscă să se aleagă cu dosar penal. Ancheta a fost preluată de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa.