Cu maşina în copac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu maşina în copac

Eveniment 01 Martie 2010 / 00:00 5350 accesări

Două persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, petrecut sîmbătă dimineaţă, între Constanţa şi Valu lui Traian. Oamenii legii spun că Valentin Pintilie, în vârstă de 20 de ani, din Constanţa, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, se deplasa pe Drumul Naţional 3, dinspre Constanţa către comuna Valu lui Traian. La un moment dat, spun poliţiştii, din cauza neatenţiei, tânărul a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în decor, maşina izbind un copac de pe marginea drumului şi răsturnându-se. În urma impactului, Valentin Pintilie a suferit răni grave, acesta fiind transportat în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin, hemoragie cerebrală”. O adolescentă în vârstă de 18 ani, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al BMW – ului, a suferit un traumatism cranio – facial acut şi a rămas, la rândul ei, internată în unitatea sanitară. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12