Cu maşina în gardul unei case

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu maşina în gardul unei case

Eveniment 24 Martie 2014 / 00:00 834 accesări

A pierdut controlul volanului şi s-a înfipt cu autoturismul în gardul unei case. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din Ovidiu, care a ajuns, în stare gravă, pe patul de spital. Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, pe Drumul Naţional 2A (Constanţa - Hârşova). Şoferul, Ionuţ Cilioaică, se deplasa la volanul unui autoturism marca Dacia, cu numărul de înmatriculare CT 71 GDA, dinspre comuna Mihail Kogălniceanu către oraşul Ovidiu. La un moment dat, spun poliţiştii, acesta a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, după care a ieşit în decor, a lovit gardul unui imobil şi s-a răsturnat. Martorii coliziunii s-au îndreptat imediat către autoturism, pentru a-l ajuta pe şofer. “M-a anunţat soţia că s-a auzit o bubuitură şi că a intrat cineva cu maşina în gard. Până am ieşit eu, deja se adunase lumea. Cei care se aflau acolo l-au ajutat pe şofer să iasă”, a declarat proprietarul locuinţei. În scurt timp, la locul accidentului au ajuns poliţiştii, dar şi un echipaj SMURD. Victima a fost transportată, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

LA INDIGO Un accident care pare tras la indigo s-a petrecut ieri după-amiază, tot pe DN 2A, între localităţile Gălbiori şi Crucea, unde două femei au fost rănite după ce s-au răsturnat cu maşina. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, o şoferiţă de 55 de ani se deplasa dinspre Gălbiori către Crucea. Ajunsă la km 160, aceasta a pierdut controlul maşinii, a părăsit carosabilul şi s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului, maşina s-a răsturnat. Şoferiţa şi o pasageră au fost transportate la spital.



12