Două persoane au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier petrecut în apropierea localităţii constănţene Faclia. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Cristian Maftei, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, se deplasa pe Drumul Naţional 22 C (Constanţa - Cernavodă), dinspre oraşul Medgidia, către localitatea Faclia. La un moment dat, spun oamenii legii, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns pe contrasens, după care a ieşit în decor, izbind un copac de pe marginea şoselei. În urma coliziunii, Cristian Maftei şi Mona Stoian, pasager pe scaunul din dreapta faţă, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde nu au rămas, însă, internaţi. La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier. (R.M.)