Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, Teatrul de Stat aduce pe scenă ''Cea mai frumoasă soție''

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, Teatrul de Stat aduce pe scenă ''Cea mai frumoasă soție''

Cultură 13 Februarie 2019 / 07:22 923 accesări

În cinstea ”Zilei îndrăgostiților”, Teatrul de Stat Constanța începe weekend-ul teatral cu o comedie nerecomandată minorilor sub 14 ani: „CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE” (cu titlul original „Madame est trop belle”), de Eugène Labiche.

Spectacolul a fost realizat, în premieră pe țară, la Constanța, în 2017, de Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.Acestuia îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.

Este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei.

Eugène Labiche (1815 – 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen.

Dintre toate personajele care mi-au ieșit în cale și pe care viața mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelență mediocru, atât în viciile cât și în virtuțile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou și ticălos, dintre sfânt și desfrânat”, spunea dramaturgul referindu-se la opera sa.

În distribuție: Florina Stănculeț, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Craciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.

Taguri articol


12