În calitatea sa inestimabilă de cel mai iubit fiu al poporului, prezidentul se dovedeşte a fi un neobosit orator cu norma. Tema sa preferată o constituie alegătorul, a cărui biografie este întoarsă permanent pe toate feţele. De când domnia sa este preşedintele acestei ţări, alegătorul a fost prezentat, ca personaj de sine stătător, în diverse ipostaze. Teoriile prezidenţiale pe acest subiect sunt deosebit de vaste şi de complexe. În timp, alegătorul, mă refer strict la amărăşteanul patriei, a fost blamat pe ecranul naţiunii în fel şi chip. S-au emis teorii. În funcţie de stadiul istoriei contemporane, au fost lansate tot felul de definiţii. Deosebit de onorabile în campania electorală, se înţelege de la sine de ce, şi mai puţin prietenoase după consumarea votului. Datorită contribuţiei ştiinţifice a prezidentului, au fost elucidate numeroase aspecte neclare din viaţa şi activitatea revoluţionară a alegătorului. Mai mult decât atât, cei interesaţi de acest subiect au putut contura profilul alegătorului universal valabil şi general. Idealul, dacă putem vorbi despre aşa ceva, este reprezentat de cetăţeanul turmentat. Dumnealui este un clasic al alegerilor din patria noastră multilateral dezvoltată şi profund cufundată în tiparele democraţiei noastre de cumetrie. În aparenţă, el nu ştie niciodată cu cine să voteze, dar, atenţie, dacă este bine îndrumat, poate fi folositor. Cetăţeanul turmentat a rămas un personaj simpatic şi uşor de manipulat. Deunăzi, supărat pe ţară, prezidentul a emis un nou model de alegător şi de cetăţean al acestei ţărişoare. Pus pe harţă, i-a luat la rost pe toţi cei care toată ziua nu fac altceva decât să ceară bani, bani, bani… Cât tupeu au oamenii muncii din patria noastră! Sigur, prezidentul se aştepta ca, după perioada parcursă de la revoluţie, clasa muncitoare să se mai emancipeze. Dacă nu, să meargă în paradis! Într-o formulă de-a dreptul revoluţionară, ca mai toate exclamările sale de genul “Evrika”, prezidentul ne-a oferit o nouă premieră oratorică. Într-un limbaj pestriţ, ne-a vorbit despre alegătorul cu ochii cât cepele. Fără îndoială, prototipul prezidenţial ne pune pe gânduri. Cine este alegătorul cu ochii cât cepele şi ce vrea el? Aceasta-i întrebarea. Din păcate, prezidentul nu a intrat prea mult în detalii. De pildă, opinia publică ar vrea să ştie care este originea adevărată a ochilor cât cepele. Avem de-a face cu două cepe degerate? Cât de mari sunt cepele? Are vreo legătură sula lui Iliescu din coaste cu individul cu ochii cât cepele marca Băsescu? Există vreun corespondent între ochii cât cepele şi traiul cel bun promis de Băsescu? Ce conotaţie au ochii cât cepele în literatura de specialitate? Reproduc următoarele versuri: ”Foaie verde/ Trei poloage/ Foamea la pământ mă trage. Este adevărat că Ochilă, un cunoscut personaj din povestirea “Harap Alb”, a făcut politică? Prezidentului îi convine să-l critice pe alegătorul cu ochii cât cepele. Se ştie că dumnealui nu mai candidează…