Cu şi despre nisip. În deşert se cumpără nisip?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu

Cu şi despre nisip. În deşert se cumpără nisip?

Economie 28 Mai 2016 / 09:21 1628 accesări

E doar nisip, am spune noi, cei care mergem la plajă... Am nevoie de x saci de nisip pentru construcţie... deja aici discutăm despre altceva. La nivel mondial, însă, această resursă aparent abundentă alimentează o luptă care hrănește o lume interlopă implicată în contrabanda cu nisip, relatează BBC.

În timp ce studia eroziunea plajelor în Negril, Jamaica, în urmă cu aproximativ șase ani, cercetătorul Pascal Peduzzi a avut o discuție surprinzătoare cu locuitorii unui sat de pescari. În pofida modelării geospațiale și a instrumentelor de detecție la distanță folosite pentru monitorizarea eroziunii, cercetătorul nu ar fi putut ghici niciodată unul dintre motivele apariției acestui fenomen pe coasta de vest a țării. Localnicii i-au povestit despre mafiile locale - despre bărbați înarmați care au venit pe plajă, în mijlocul nopții, au remorcat saci de nisip și i-au vândut pentru construirea de case pe malul mării. "Am fost șocat să aflu că oamenii s-ar lupta pentru nisip", a declarat Peduzzi, director pentru cercetare științifică la Divizia de avertizare și evaluare timpurie a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. "Am lucrat timp de peste de 20 de ani în sectorul de mediu, însă această problemă a nisipului a constituit pentru mine o surpriză", a mărturisit el.

Ca material de construcție, nisipul a rezistat testului timpului. În 3.500 î.Hr., egiptenii și mesopotamienii foloseau nisip - cea mai mare parte format atunci când vântul și apa erodau rocile, transformându-le în granule de siliciu - pentru fabricarea sticlei. Azi, constructorii din întreaga lume folosesc această resursă naturală - care se găsește în cariere, râuri, lacuri și oceane - pentru multe dintre materialele lor, inclusiv pentru vopsea și ciment.

Odată cu explozia construcțiilor la nivel mondial și cu apariția tehnologiei fracturării hidraulice pentru petrol și gaze în Statele Unite, cererea de nisip a crescut vertiginos. În 2014, au fost extrase la nivel mondial 196 de milioane de tone de nisip și pietriș, potrivit US Geological Survey. După apă, nisipul este resursa naturală cel mai intens folosită, a explicat Peduzzi. Nisipul intră azi în componența multor produse, de la filtre de piscină, piese turnate din metal și puțuri de petrol la ecrane de smartphone-uri și pastă de dinți.

Piața globală de nisip și pietriș a fost evaluată la 8,3 miliarde de dolari în SUA anul trecut și la 1,7 miliarde de lire sterline (2,5 miliarde de dolari) în Marea Britanie, în 2013, potrivit USGS și Asociației pentru Produse Minerale din Marea Britanie. Mai mult, cererea globală de nisip va crește, potrivit previziunilor, cu 5,5% pe an, până în 2018, potrivit unui raport din decembrie 2014 al Grupului Freedonia. Timp de mai mulți ani, piața de nisip a fost destul de "plictisitoare", a declarat Sonny Randhawa, vicepreședintele responsabil cu cercetarea pentru sectorul energetic al unei firme de investiții cu sediul în Oregon. Cu toate acestea, în ultimii ani, piața de nisip a părut că respectă mai degrabă principiul "sărbătoare sau foamete", în special în Statele Unite, a explicat acesta.

CERERE MONDIALĂ INEGALĂ

Boom-ul construcțiilor din China și India a crescut nevoia de nisip pe aceste piețe. La nivel global, China este țara care primește o cincime din importurile de nisip la nivel mondial, potrivit Direcției de Statistică Comercială din cadrul Națiunilor Unite. Din cauza dezvoltării frenetice a noilor baraje, drumuri, clădiri și fabrici, China a folosit mai mult nisip în ultimii patru ani decât SUA în secolul trecut, explică Peduzzi. Beijingul a depozitat chiar cantități uriașe de nisip pe recifuri pentru a crea noi insule și a-și extinde influența în Marea Chinei de Sud.

Chiar și Emiratele Arabe Unite au importat nisip, piatră și pietriș în valoare de 456 de milioane de dolari în 2014, potrivit ONU. În pofida faptului că țara se află în inima deșertului, Dubaiul a fost construit cu nisip importat, deoarece nisipul format de vânt este prea moale pentru construcții, a indicat același cercetător. Între timp, în Marea Britanie, cererea de nisip a scăzut pe măsură ce noutățile în materie de construcții și materiale reciclabile au primit susținere politică. În aceste condiții, cererea de rocă, pietriș și nisip a scăzut cu 25% sub nivelul din 2007, potrivit Asociației pentru Produse Minerale din Marea Britanie.

Pe de altă parte, în Statele Unite, recurgerea din ce în ce mai frecventă la tehnica fracturării hidraulice a creat o cerere imensă pentru nisip. În 2013, producția de nisip pentru puțurile de fracturare a fost de 19 ori mai mare decât un deceniu mai devreme, potrivit USGS. Procesul de fracturare hidraulică implică injectarea de apă, nisip și substanțe la mii de metri adâncime, într-o formațiune de rocă, în vederea extracției de petrol sau gaze naturale.

În timp ce piața de nisip industrial a urmat creșterea economică generală din SUA, cererea de nisip pentru fracturare a fost la fel de volatilă ca și prețul petrolului. Între 2011 și 2014, cererea de nisip pentru fracturare a crescut de peste două ori, de la 24 de milioane de tone la 59 de milioane de tone, însă ulterior a scăzut anul trecut la 50 de milioane de tone, a declarat Randhawa.

Însă, chiar și atunci când prețul petrolului scade, cererea de nisip este în creștere, în mare parte datorită cantității mai mari care ajunge în puțuri, pentru a se extrage mai mult petrol, potrivit lui Marc Bianchi, managing director la Cowen and Company.

MINĂ DE NISIP

Este nevoie de mulți bani și de curaj pentru a cumpăra o mină de nisip sau o unitate off-shore în mod direct. Multe țări reglementează extracția nisipului și oferă un număr limitat de licențe pentru a preveni exploatarea în exces. Tehnologia de extragere, procesare și transportare a nisipului ar fi, probabil, mult prea scumpă pentru investitorii individuali. În cea mai mare parte, această piață extrem de fragmentată este concentrată la nivel regional. Pe partea europeană, Asociația Europeană a Producătorilor de Siliciu industrial oferă o listă cuprinzătoare cu actorii importanți de pe continent, iar în Statele Unite, 230 de companii au 335 de afaceri cu nisip din 35 de state, potrivit USGS.

PREOCUPĂRI VIITOARE

Nu în ultimul rând, există îngrijorări legale și de mediu, care ar trebui să dea de gândit statelor din întreaga lume. Plajele s-au erodat în medie cu 40 de metri între 1968 și 2008, potrivit lui Peduzzi. În unele zone, cum ar fi Carolina de Sud și California din SUA, eroziunea cauzată de exploatarea în exces și de încălzirea globală a măsurat sute de metri, iar în alte părți ale lumii, unele insule au dispărut cu totul. "Avem încă o cantitate mare de nisip, dar, "pentru că o folosim atât de mult, nisipul devine rar. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să nu mai folosim nisip, ci că trebuie să dăm dovadă de mai multă precauție", a completat cercetătorul.

Taguri articol


12