Mai înrăiţi ca niciodată, funcţionarii publici din Primăria Constanţa, care nu au plecat la Bucureşti, au pichetat, ca în fiecare zi în ultimele două săptămâni, sediul Prefecturii, al PDL şi al Curţii de Conturi. Sindicaliştii le-au cerut parlamentarilor să voteze moţiunea de cenzură pentru ca ei, copiii lor şi ai tuturor românilor să mai poată avea o şansă la un trai decent. „Jos Guvernul Boc, să vină altu-n loc!“ şi alte lozinci similare au fost scandate de protestatarii care au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirile. „Suntem din ce în ce mai lipsiţi de vlagă. Nu mai putem continua cu astfel de salarii. Ne motivează faptul că, dacă nu vom avea sorţi de izbândă, vom ajunge în stradă. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu putem trăi cu salarii mizere“, a declarat purtătorul de cuvânt al sindicaliştilor din Primăria Constanţa, Antuanela Dancu. În semn de protest faţă de parlamentarii PDL, funcţionarii din administraţia publică locală au protestat cu spatele la sediul PDL. Chiar dacă au fost ignoraţi de reprezentanţii Curţii de Conturi, care le-au spus că nu fac altceva decât să respecte legea, sindicaliştii au făcut din nou apel la conducerea instituţiei să le redea sporurile care au determinat ca funcţionarii să ajungă la salarii de mizerie de 450 de lei. Sindicaliştii din Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa vor ieşi în stradă şi astăzi, şi mâine, în speranţa că vor avea parte de un trai decent.