Prin alegerea unui nou preşedinte în persoana lui Crin Antonescu, Partidul Naţional Liberal intră pe o pantă ascendentă, fie şi dacă vorbim doar despre imaginea formaţiunii politice. Printr-un congres prost organizat, dar foarte bine mediatizat, Călin Popescu Tăriceanu a ieşit din scenă. S-ar putea spune, la o privire superficială, că Traian Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. De trei ani se chinuie să-l înlăture pe Tăriceanu din fruntea PNL, fără succes. Fostul premier a plecat singur, prin votul celor peste 1.200 de reprezentanţi din teritoriu. Ieşirea din scenă a fostului lider liberal este un prilej de bilanţ pentru mandatul său de om politic şi de stat. Ca prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu a condus două guverne cu rezultate bune şi foarte bune din perspectiva cifrelor. Creştere economică, mărirea salariilor, a pensiilor, a numărului de angajaţi. În ciuda unor războaie nesfîrşite cu Palatul Cotroceni şi a unor dosare politice instrumentate împotriva unor miniştri liberali, Tăriceanu a rezistat patru ani. Spre disperarea lui Băsescu. Nici partidul n-a avut de suferit prea mult cînd agenţii de influenţă ai PD s-au refugiat în Modrogan, sub oblăduirea lui Theodor Stolojan.

Votul de la congresul de vineri şi sîmbătă a exprimat însă un blam puternic al forului conducător liberal pentru refuzul lui Tăriceanu de a forma o coaliţie parlamentară şi guvernamentală anti-Băsescu în noaptea de 30 noiembrie. După ce PSD l-a susţinut un an şi jumătate la guvernare şi a promis că vor forma o majoritate de peste 60 la sută pentru a trimite PD-L în opoziţie, Partidul Naţional Liberal a fost blamat pentru încălcarea propriului cuvînt. Pentru că PSD nu mai putea să rămînă în afara jocurilor importante ale puterii după patru ani de opoziţie, s-a concretizat o varianta mai veche, de parteneriat cu PD-L. O dragoste imposibilă, un parteneriat forţat de trădarea lui Tăriceanu. Pentru o guvernare oarecum stabilă în privinţa deciziilor majore pe timp de criză, PSD-PD-L este probabil soluţia mai bună. Ceea ce frapează la peste 70 la sută în Parlament este permanenta ezitare, amînarea deciziilor importante privind proiectele majore de infrastructură. Nu mai vorbesc despre faptul că nici acum, după 100 de zile, n-au fost încă numiţi toţi demnitarii în funcţii. Cele mai importante numiri trec prin filtrul Palatului Cotroceni, acolo unde şade (şi cugetă, uneori,) preşedintele României, care îndeplineşte temporar şi funcţiile de prim ministru, ministru de finanţe şi negociator şef cu FMI.

Intrarea pe prima scenă a lui Crin Antonescu are potenţialul unei mişcări revoluţionare în politica internă. Personajele cu charismă pot aduna o simpatie populară ce se poate transforma, cu inteligenţă, în intenţie de vot. Profesorul Crin Antonescu, un dobrogean din Tulcea, cu o poveste de viaţă impresionantă, este un om simplu care intră sub lumina reflectoarelor cu un discurs aproape impecabil. E un bun orator, n-are nici un soi de afacere în care să fi fost implicat, nu e sforar. Pînă la proba contrarie, îl creditez pe Crin cu onestitate peste media oricărui lider politic român. Va trebui, în schimb, să demostreze că buna lui imagine se completează cu o competenţă necesară liderului de partid. Să fie un bun conducător, să aibă forţa de a creşte procentul PNL prin măsurile sale. Un intelectual de dreapta are şansa, în anul prezidenţialelor, să coaguleze intenţia de vot a celor care cred, în mod tradiţional, în valorile dreptei liberale istorice. Nu a dreptei vopsite ca o cioară în portocaliu, după 15 ani de internaţională socialistă.

Foarte mulţi se gîndesc la Crin Antonescu, începînd de sîmbătă, ca la un contracandidat serios împotriva lui Traian Băsescu. E obligat să confirme, în cele şapte luni pe care le are la dispoziţie. E o muncă de Sisif. Dar potenţialul său este cît se poate de real şi de mare.

Potrivit ultimelor sondaje, liderul PSD Mircea Geoană creşte şi el în popularitate şi intenţie de vot. Discursul său legat mai degrabă de gestionarea crizei, de o bună guvernare, de o schimbare profundă în politica centrală şi locală îl definesc, deja, ca pe un contracandidat serios la mandatul prezidenţial. Geoană dorea, zilele trecute, să cultive ghiocei la Cotroceni. Liberalii ar dori să planteze un crin. Potenţialul de vot al PSD este undeva la 35 la sută. PNL, cu o mobilizare serioasă, poate strînge în jur de 20 la sută. Dacă liderii celor două partide vor reuşi să se ridice măcar la nivelul partidelor, meciul pentru Cotroceni se anunţă unul foarte dur. În turul doi, un vot cumulat anti-Băsescu s-ar putea cifra la 55 la sută. Interesant, nu?