Cuba interzice monumentele cu numele lui Fidel Castro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cuba interzice monumentele cu numele lui Fidel Castro

Externe 28 Decembrie 2016 / 07:37 602 accesări

În Cuba nu vor fi ridicate statui ale lui Fidel Castro și nici nu vor fi străzi sau instituții care să-i poarte numele, potrivit unei legi adoptate marți de parlamentul țării, confirmând astfel ultimele dorințe ale părintelui revoluției cubaneze, transmite AFP.

Adoptată în unanimitate la propunerea Consiliului de Stat prezidat de Raul Castro, legea interzice folosirea numelui lui Fidel "pentru a boteza instituții, piețe, parcuri, șosele, străzi sau alte locuri publice, precum și orice tip de decorație, recunoștință sau titlu onorific".

Figura lui "El Comandante", decedat pe 25 noiembrie la 90 de ani, nu va mai putea servi "pentru a ridica monumente, busturi, statui, monede comemorative sau alte forme similare de omagiu", adaugă textul, potrivit presei cubaneze.

Numele lui Fidel Castro, figură marcantă a comunismului, nu va putea fi utilizat "în scopuri comerciale sau publicitare".

Raul Castro, succesorul fratelui său în 2006, a fost cel care, la începutul lui decembrie, a subliniat, cu câteva ore înainte de funeraliile lui Fidel, că acesta "a respins orice manifestare a cultului personalității (...) până în ultimele ore ale vieții sale".

Cu toate acestea, legea prevede unele excepții, ca folosirea numelui lui Fidel Castro pentru a boteza o instituție ce ar fi dedicată exclusiv studiului "inestimabilei sale traiectorii în istoria" Cubei, au precizat mass-media cubaneze.

De asemenea, un artist va putea să se inspire din figura lui Fidel pentru a crea o operă, iar în acțiunile publice, centre de muncă și de studii și instituții militare cubaneze, imaginea sa va putea fi reprezentată, așa cum este cazul în prezent.

Presa oficială nu a precizat care vor fi pedepsele pentru încălcarea noilor reglementări, mai scrie AFP.

Taguri articol


12