„Cuib al democraţiei”, în templul cărții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cuib al democraţiei”, în templul cărții

Cultură 01 Decembrie 2014 / 00:00 1068 accesări

Pentru unii pare utopie, dar nu se vrea a fi aşa ceva! La Biblioteca Judeţeană Constanţa (BJC) „Ioan N. Roman” va funcţiona un „cuib al democraţiei”. Proiectul iniţiat de Fundaţia „Progress” din Bistriţa-Năsăud, este ambiţios şi va implica 40 de biblioteci din România. „Biblioteca Judeţeană Constanţa este în primul val (n.r. alături de alte şase biblioteci judeţene din Suceava, Braşov, Cluj, Hunedoara, Gorj şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti), ceea ce ne onorează. Nu e un demers uşor, pentru că presupune schimbare, iar oamenii trebuie să înveţe că aceste schimbări se fac prin dialog, nu prin violenţă sau prin ieşiri în stradă”, spune Liliana Stamate, responsabil de proiect la Constanţa.

Proiectul a fost lansat, vineri, în sala V a BJC, în prezenţa Ramonei Sinca, responsabilă cu comunicarea şi PR în cadrul Fundaţiei „Progress”.

„CIVISMUL SE ÎNVAŢĂ CA ŞI MERSUL PE BICICLETĂ” „E cazul ca cetăţenii adevăraţi să iasă din cuibul lor şi să se implice în spaţiul public”, aceasta este ideea care stă la baza proiectului. Acest lucru se poate face prin implicarea în proiectul „Al treilea spaţiu al cetăţeniei active”, care este altceva decât spaţiul reconfortant de acasă sau cel de la birou. Important este să se realizeze un comportament civic, pe baza unui dialog constructiv. „Ca orice comportament, civismul e un comportament care se învaţă, precum mersul pe bibliotecă”, a transmis, în cadrul unui interviu înregistrat, directorul executiv al Fundaţiei Progress, Camelia Crişan.

NU E O METAFORĂ! „Un cuib al democrației nu este o metaforă. Este un spațiu pe care dorim să-l creăm. Ne-am inspirat de la instalaţia lui Mark Reigelman din Cleveland (...). Va fi un spaţiu informal, dar special amenajat pentru a facilita schimbul de idei, dialogul, luarea de decizii constructive”, a spus Ramona Sinca.

CARE SUNT ETAPELE ÎN REALIZAREA „CUIBULUI DEMOCRAŢIEI?” În primul rând, se va face o selecţie de 15 persoane - şapte reprezentanţi ai ONG-urilor implicate în activităţi civice şi opt simpli cetăţeni cu un puternic simţ civic, care doresc să intre în proiect şi să se implice voluntar spre binele comun al societăţii. Aceştia vor fi selectaţi, anul acesta, în cadrul campaniei „Recrutăm voluntari!”. Echipa odată formată va avea misiunea de a pregăti un spaţiu pus la dispoziţie de bibliotecă. El va fi amenajat de un arhitect voluntar, în perioada 15 ianuarie-15 martie. 1.600 de euro sunt puşi la dispoziţie pentru acest lucru. Apoi, voluntarii vor căpăta competenţe de cetăţeni activi, sub îndrumarea formatorilor Manuela Dinică şi Liliana Stamate de la BJC. Odată îndeplinit şi acest pas, echipa va începe să identifice în comunitate acele nevoi pe care trebuie să le facă cunoscute autorităţilor şi instituţiilor publice. Pentru a facilita acest lucru, partener al proiectului „Al treilea spaţiu al cetăţeniei active” va fi ACo.R, Asociaţia Comunelor din România. „Acest cuib se vrea un barometru al nevoilor societăţii”, a conchis Liliana Stamate.



12