Culeţu face valuri cît casa, uitînd că nu are salvamari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Litoralul, fără colac de salvare

Culeţu face valuri cît casa, uitînd că nu are salvamari

Eveniment 03 Iunie 2006 / 00:00 1770 accesări

Prefectul Dănuţ Culeţu, împreună cu directorul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), Ionel Manafu, dădeau asigurări, pe 19 mai, într-o conferinţă de presă, că s-au găsit soluţii pentru toate problemele sezonului estival şi că autorităţile implicate în gestionarea crizei generate de întîrzierea nejustificată a “strategiei” Guvernului privind regimul plajelor au găsit soluţii astfel încît turiştilor să li se asigure un sejur lipsit de griji în sezonul estival 2006. La acea vreme, reprezentantul Guvernului în teritoriu declara: “Prin intermediul secretarului de stat din cadrul Ministerului Mediului, Ana Lucia Varga, s-a făcut un amendament la Camera Deputaţilor, iar din cota de 50% aferentă taxei pe care operatorii o plătesc pentru închirierea plajelor, va fi alocată DADL suma necesară pentru plata salvamarilor. Pentru a urgenta apariţia acestui serviciu, am decis ca acele contracte care au fost încheiate anul precedent să fie prelungite cu valoare stabilită deja“. La rîndul lui, directorul DADL, Manafu, declara că, o dată cu debutul sezonului oficial de îmbăiere (1 iunie – n.r.), vor apărea şi salvamarii la posturi. În ciuda asigurărilor lui Culeţu şi Manafu, 1 iunie a trecut şi... nici urmă de salvamari pe plaje! Întrucît prefectul afirmase răspicat că DADL va primii banii pentru a asigura acest serviciu, am încercat să aflăm, de la DADL, de ce nu au apărut salvamarii la posturi la 1 iunie, aşa cum spunea Manafu. Dar, surpriză... DADL pasează responsabilitatea în ograda Prefecturii! “Nu există nici un act normativ care să prevadă că asigurarea serviciului Salvamar este în sarcina DADL. Deocamdată există o ordonanţă care prevede că autorităţile locale sînt obligate să asigure acest serviciu. Prefectul a declarat că DADL va asigura serviciul Salvamar“, a declarat purtătorul de cuvînt al DADL, Cătălin Anton. Întrebat dacă prefectul a vorbit în necunoştinţă de cauză în ce priveşte asigurarea serviciului Salvamar de către DADL, Anton a răspuns: „Da”. Cum era şi normal, am format imediat numărul de telefon al prefectului, pentru a-i solicita un punct de vedere, însă acesta nu a fost de găsit. În schimb, de la şeful Cancelariei prefectului, Corina Cuşa, am aflat că prefectul Culeţu s-a întîlnit joi, chiar de 1 iunie, cu directorul DADL, tocmai pentru a lămuri această problemă. Corina Cuşa a afirmat însă că nu cunoaşte amănuntele discuţiei. Indiferent care ar ar fi acestea, un lucru este sigur: pe plajă nu există niciun salvamar, în condiţiile în care, azi şi mîine, la mare vin oficiali de la Bucureşti ca să deschidă cu surle şi trîmbiţe sezonul estival. Un sezon compromis din faşă: plaje jalnice, lipsa oricăror servicii etc. Şi iată cum se demonstrează încă o dată că prefectul nu face altceva decît valuri, în condiţiile în care nu există salvamari (Atenţie!), şi că nu este în stare să-şi onoreze propriile promisiuni. Cît despre Manafu, acesta nu a fost decît un slujbaş umil al ministresei Sulfina Barbu, care pare să se fi dus deja la fund (Nu i se poate oferi un colac de salvare, pentru că nu există salvamari).

Revenind la ordonanţa care pasează responsabilitatea serviciului Salvamar în curtea autorităţilor locale, care, conform purtătorul de cuvînt al DADL, este încă în picioare, Guvernul a scăpat din vedere un “mic amănunt“... Acela de a specifica sursa de finanţare pentru asigurarea acestui serviciu, în contradicţie flagrantă cu Legea finanţelor publice locale. Situaţie recunoscută de fapt de reprezentantul Guvernului în teritoriu.



12