Premierul Ponta s-a întors de la Bruxelles şi a organizat o conferinţă de presă la Palatul Victoria, chiar a doua zi, pentru a lămuri opinia publică din România, aşa cum este logic, firesc şi constituţional, ce a discutat cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. În treacăt fie spus, mă întreb şi eu retoric de câte ori l-aţi văzut pe Traian Băsescu, în ultimii opt ani, procedând la fel, deşi nu ăsta este subiectul zilei?!

Pe lângă veştile bune, destul de numeroase, printre care cea mai importantă pare a fi aceea că oficialii europeni au înţeles, într-un târziu, că nu a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat în România, în această vară, există, totuşi, şi una proastă... Ţării noastre îi vor fi reduse fondurile europene structurale cu vreo câteva procente, cel puţin pentru anul viitor, deoarece nu ne-am priceput să accesăm suficient aceşti bani, iar Europa nu-i poate ţine blocaţi pentru noi, în condiţiile actuale de continuare a crizei, condiţii în care CE are mare nevoie de fonduri bugetare suplimentare.

De unde să ştie premierul ce aflase presa autohtonă cu numai o zi înainte, când el se afla pe drumul de întoarcere acasă? Ei bine, dacă aţi fost atenţi, presa a aflat că MRU, fostul prim ministru, a reuşit să cheltuiască, în cele 78 de zile de guvernare, circa 10 miliarde de lei vechi, adică o medie de vreo trei mii şi ceva de euro pe zi! Dar pe ce s-au dus aceşti bani? Aici e aici... Cheltuielile n-au fost făcute pentru cine ştie ce probleme interne arzătoare, ci pentru protocol, dar ce „protocol”! Parfumuri Givenchy, papuci de baie, cosmeticale de lux, beţe de scobit în ureche, şerveţele Puff şi aşa mai departe. Vă vine să credeţi? Ori este halucinant, ori este ca o glumă proastă... În lumina acestei descoperiri făcute de presă, precizarea lui Victor Ponta despre felul în care fostul guvern portocaliu nu a ştiut să atragă bani europeni între 2008 şi 2011, cel puţin, parcă se transformă într-o acuzaţie publică la adresa PDL-ului, a clientelei politice şi a camarilei lui Traian Băsescu, din care face parte şi fostul premier. Aşadar, fosta putere, iată dovada acestei absurdităţi politice şi economice, nu ştia să agonisească, dar se pricepea să risipească în stil mare! Mă întreb dacă vreo poşetă de lux din celebra colecţie a Elenei Udrea n-o fi fost cumpărată tot cu bani publici?!?

Nu ştiu care este „culmea ironiei”, dar încep să înţeleg că starea mea de stupoare seamănă cu faimoasa definiţie „culmea absurdului”: să cazi pe gânduri şi să-ţi rupi o mână...