Culoar bun pentru Halep la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Culoar bun pentru Halep la Australian Open

Sport 17 Ianuarie 2015 / 00:00 2297 accesări

Aflată în plină recuperare, după ce a fost nevoită să se retragă de la turneul de la Sydney, Simona Halep și-a aflat ieri adversara din runda inaugurală a primului turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, care debutează luni. Tenismena constănțeană aflată pe locul 3 în ierarhia WTA, care a început deja antrenamentele pe hardul de la Melbourne, o va întâlni în primul tur pe italianca Karin Knapp, numărul 51 mondial. Cele două se află la prima întâlnire, iar sportiva în vârstă de 24 de ani pleacă din postura de mare favorită. Mai mult, tragerea la sorți i-a oferit lui Halep un culoar bun către calificarea în sferturile de finală, constănțeanca având șanse mari să repede astfel performanța de la ediția anterioară. În turul secund, a treia favorită a turneului ar putea da piept cu o altă tenismenă română, Alexandra Dulgheru, locul 87 mondial, dacă aceasta va reuși să o depășească în primul tur pe australianca Jarmila Gajdosova (68 WTA). Atât Halep, cât și Dulgheru se află la primul meci direct cu adversarele lor.

Cea mai dificilă misiune o are Irina-Camelia Begu, locul 39 WTA, care va juca împotriva germancei Angelique Kerber, locul 9 WTA şi a noua favorită. Cele două s-au mai întîlnit o singură dată, în 2013, la Indian Wells, unde românca a pierdut. Nici Monica Niculescu, locul 48 WTA, nu a avut noroc la sorți, urmând să o întâlnească pe favorita publicului, australianca Samantha Stosur, locul 20 WTA şi cap de serie nr. 20. Niculescu a pierdut toate cele patru întâlniri disputate anterior de cele două tenismene. În schimb, Sorana Cîrstea, locul 96 WTA, va juca în runda inaugurală cu o jucătoare venită din calificări, dar în turul secund ar putea să o întâlnească pe a doua favorită, rusoaica Maria Șarapova, care va juca și ea în primul tur cu o jucătoare venită din calificări. Principala favorită a competiţiei, americanca Serena Williams, o va întâlni pe belgianca Alison van Uytvanck, locul 106 WTA.

Singura româncă rămasă în calificări, Cristina-Andreea Mitu, locul 116 WTA, a fost eliminată în turul secund, fiind învinsă de japoneza Hiroko Kuwata, locul 180 WTA, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-5.



12