Ieri, la Baku (Azerbaidjan), au început Campionatele Mondiale de box pentru seniori, competiţie la care participă şi opt boxeri români, dar sub tutela Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi sub steagul AIBA. Tragerea la sorţi efectuată duminică a fost destul de ghinionistă pentru constănţeanul Ionuţ Gheorghe, de la Farul, care va concura la categoria 69 kg. În primul meci, programat joi, Gheorghe îl va întâlni pe Nodirbek Kosimov (Uzbekistan). În cazul în care se va califica, el va lupta împotriva învingătorului dintre Vasili Belous (Moldova) şi Myke Ribeiro (Brazilia, dublu campion al Americii de Sud şi al doilea favorit al categoriei). Pe aceeaşi parte de tablou, până în semifinale, se mai află şi alţi pugilişti valoroşi, din Belarus, Turcia şi Algeria. Ionuţ Gheorghe are nevoie de trei victorii pentru a se califica în sferturi de finală şi pentru a obţine, astfel, dreptul de a boxa la Jocurile Olimpice de anul viitor.
Ieri, în prima zi a competiţiei, a luptat un singur român, Ştefan Caşlarov (49 kg), care a fost învins la puncte, scor 5-12, de filipinezul Mark Barriga. Astăzi va boxa Răzvan Andreiana (56 kg), cu Dmitrijs Gutmans (Letonia), iar mâine va urca în ring şi Georginel Hău (81 kg), al cărui adversar este Rasul Iuldaşev (Turkmenistan).