Anul care urmează să se încheie a fost, pentru Muzeul de Artă, deosebit de încărcat în activităţi expoziţionale, în ciuda crizei economice mondiale care a avut repercusiuni şi asupra mişcării culturale, afectând atât bugetul instituţiilor, cât şi buzunarele artiştilor. În ceea ce priveşte activitatea expoziţională şi cea de patrimoniu, o mare realizare a fost expoziţia internaţională „Culorile avangardei. Arta în România 1910-1950“, organizată de Institutul Cultural Român şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu nouă muzee din ţară. Expoziţia a fost itinerată în Cehia, la Praga şi în Portugalia, la Lisabona fiind primită cu un deosebit entuziasm. Coordonatorul amplei manifestări plastice, cu un impact deosebit la publicul european iubitor de artă, a fost directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu. Instituţia de cultură constănţeană a fost bine reprezentată cu opt lucrări semnate de Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion, Ion Ţuculescu, Corneliu Michăilescu şi Marcel Iancu. „Expoziţia a fost foarte bine primită. Ea a propus unghiuri de lectură foarte interesante şi de integrare a avangardei româneşti, mai ales că a fost cuprinzătoare din punct de vedere al conţinutului, referindu-se nu numai la avangardă, dar şi la celelalte două mari direcţii ale picturii româneşti: modernitatea şi tradiţionalismul”, a precizat directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu.
La realizarea „Culorilor avangardei“ şi-au adus contribuţia, alături de Muzeul de Artă Constanţa, alte opt instituţii muzeale din ţară: Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul „Ţării Crişurilor” Oradea, Muzeul „Porţilor de Fier” Drobeta Turnu-Severin, Muzeul de Artă Baia-Mare şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.