„Culorile copilăriei”, la „Clubul Isteţilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Culorile copilăriei”, la „Clubul Isteţilor”

Cultură 25 August 2009 / 00:00 729 accesări

După ce, la începutul lunii august, au adus zîmbetul pe chipurile micuţilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, prin organizarea unui concurs de desen, intitulat „Pentru un zîmbet”, Suzana Popa şi Sebastian Popa, doi studenţi constănţeni de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, continuă să-i facă pe cei mici protagonişti ai unor manifestări artistice. De această dată, locul de întîlnire a fost „Clubul Isteţilor After School”, unde Suzana şi Sebastian au făcut demonstraţii de face-painting, reunite sub titulatura „Culorile copilăriei”. Acţiunea a fost pe placul copiilor, cu vîrste cuprinse între 7 şi 11 ani, astfel încît „isteţii”, cu sprijinul îndrumătoarelor Alina Popa şi Nicoleta Caisin, sînt tentaţi să continue această manifestare într-un mod cît se poate de creativ, pictîndu-se unul pe altul. De asemenea, elevii au primit o diplomă de participare la manifestarea face-painting „Culorile copilăriei” şi au participat şi la o tombolă cu jucării. Chipurile copiilor au fost imortalizate de profesorul şi artistul plastic Constantin Grigoruţă. Imaginile cu chipurile pictate ale copiilor de la „Clubul isteţilor” vor face obiectul unei expoziţii, care va fi vernisată în viitorul apropiat. Suzana Popa, una dintre iniţiatorii acestei acţiuni, a mărturisit că, alături de Sebastian Popa, şi-a propus să-i sensibilizeze pe cei mici şi să-i familiarizeze cu noţiunile de frumos şi de artă, prin intermediul unei activităţi practice şi creative, în acelaşi timp.

Suzana Popa şi Sebastian Popa sînt studenţi în anul al III-lea, la Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Design, la clasa profesorului Cezar Şuteu din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Sebastian Popa a absolvit Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, unde a fost iniţiat în tainele designului de profesorul Constantin Grigoruţă. Colega sa, Suzana Popa, pe lîngă înclinaţiile artistice, îşi dezvoltă şi spiritul competitiv, urmînd, concomitent cu Facultatea de Arte, cursurile Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti - Facultatea Administrarea afacerilor, cu predare în limba germană.



12