Federaţia Pro Agro susţine cultivarea porumbului modificat genetic pentru rezistenţa la anumite insecte dăunătoare, în vederea creşterii eficienţei economice a cultivatorilor de porumb din România, se arată într-un comunicat al Pro Agro. Decizia a fost luată în urma analizei documentaţiei existente de către membrii federaţiei. Pro Agro afirmă că porumbul MG 1507 îndeplineşte cele mai recente standarde de reglementare ale UE, în condiţiile în care Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a emis 7 opinii succesive cu privire la siguranţa consumului acestui tip de porumb. "În urma analizei făcute, credem că acest tip de porumb poate, în cazul apariţiei dăunătorilor, să aducă agricultorilor producţii mai ridicate cu costuri mai scăzute. Asta se traduce în venituri mai mari pentru producătorii agricoli. În plus, competitivitatea va fi stimulată şi va fi asigurată şi viabilitatea economiilor rurale”, a declarat Alex Jurconi, preşedinte Pro Agro. Potrivit Pro Agro, agricultura durabilă este o soluţie comună pentru două probleme aparent opuse: mai multă hrană şi protejarea habitatelor naturale. "Pentru a dubla producţia de hrană până în 2050 şi a satisface cererea globală, este critică aprobarea de către Comisia Europeană a produselor care pot contribui la creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole în UE. În acest mod se vor putea evita şi creşterile de preţ. Fermierii au nevoie de aceste tehnologii, care îi pot ajuta să răspundă provocărilor de a produce mai mult pe aceeaşi suprafaţa agricolă, şi cu un consum de apă mai redus", precizează federaţia. Dosarul privind cultivarea acestei specii de porumb în ţările membre ale UE a fost depus la autorităţile europene în urmă cu 12 ani. EFSA a emis nu mai puţin de 7 opinii pozitive asupra acestui produs cultivat pe scară largă în întreaga lume încă din 2003. Porumbul MG 1507 este aprobat pentru consum şi procesare în UE, ceea ce confirmă siguranţa sa în utilizare. Conform unui studiu publicat de Joint Research Centre al Comisiei Europene în 2008, cultivarea porumbului Bt în Spania a adus numeroase avantaje faţă de porumbul convenţional: creşterea veniturilor fermierilor cu 122 euro pe hectar, sporirea productivităţii medii cu 11,8% în zonele infestate de dăunător, reducerea aplicărilor şi costurilor cu insecticide de 20,04 euro pe hectar în zonele cu presiune mare a dăunătorului. Potrivit analizelor de piaţă, România ocupă locul doi în Uniunea Europeană cu cele 10,7 milioane de tone obţinute în 2013, după Franţa, care a recoltat 15 milioane de tone. În 2013, producţia de porumb a fost cu aproape 70% mai mare decât în 2012 când s-au recoltat 5,4 milioane tone.