FOCURI DE ARMĂ Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) şi lucrătorii Poliţiei Judeţului Constanţa au descoperit într-o gospodărie din localitatea constănţeană Credinţa, comuna Chirnogeni, o cultură de canabis. Oamenii legii spun că ieri, în jurul orelor 13.15, trei bărbaţi, cu vârste curprinse între 32 şi 37 de ani, au fost prinşi în flagrant exact în momentul în care plecau din curtea casei proprii, la bordul a două autoturisme. Misiunea ofiţerilor BCCO Constanţa nu a fost, însă, deloc uşoară. Suspecţii nu au oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi au încercat să spargă barajul acestora. Pentru a-i bloca şi reţine pe cei trei indivizi, oamenii legii au folosit armamentul din dotare, fără a se înregistra, însă, victime sau pagube materiale. În urma percheziţiilor efectuate în maşinile celor trei bărbaţi, anchetatorii au găsit echipamente şi substanţe folosite pentru creşterea canabisului, dar şi cantitatea de 20 de kilograme de masă vegetală. Cei trei suspecţi creşteau cânepa în mai multe sere amenajate în gospodăria pe care au cumpărat-o în urmă cu mai mulţi ani de la o localnică.
„OAMENI CUMSECADE” Vecinii celor trei spun că nu şi-ar fi imaginat niciodată ce se întâmplă în curtea acestora. „Păreau oameni cumsecade şi politicoşi. Doi dintre ei erau puţin mai retraşi, dar al treilea stătea mereu de vorbă cu noi. Ne-au spus că vor cultiva în serele pe care le aveau în gospodărie lalele aduse din Olanda, de la o mătuşă de-a lor care locuieşte acolo. Vă puteţi imagina că nu am bănuit niciodată că acolo cresc canabis. Păreau oameni înstăriţi, erau bine îmbrăcaţi, dar nu aveau maşini scumpe. Stăteau aici cu rândul, în casa cumpărată de la o femeie”, a povestit unul dintre vecinii celor trei indivizi. „Nu ne-au făcut niciodată probleme. Erau foarte discreţi. Bine, nu am intrat niciodată la ei în curte, dar ştiu că aveau câini de pază în gospodărie şi că poarta stătea tot timpul încuiată. Nu vorbeau foarte mult, dar erau bine crescuţi şi ne salutau mereu”, a declarat o localnică. Celor trei suspecţi le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de cultivare, producere, punere în vânzare, transport şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Ancheta este coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa.