Iar bunicul, om bătrân de altfel, că de aia se cheamă bunic, şi mucalit pe deasupra, a zis cândva: mai dă-i dracului pe ăştia cu politica lor. Ei vin, se izmenesc prin congrese, parlamente şi guverne, iar noi, tot la coada vacii suntem sortiţi să adăstăm. Să strângem grâul în hambare, să adunăm barabulele prin beciuri şi să mulgem vaca. Iar dacă dumneaiei nu dă cu copita-n găleată sau se baligă chiar în timpul mulsului, s-ar putea să avem un blid de lapte fiert, bun de pus pe mescioara de seară. Şi nu spunea asta fiindcă ar fi fost un mare filozof, nici mare agricultor, ci doar fiindcă trăise ceva ani buni arând pământul arendaşului, îngrăşat cu sângele tatălui său, adică străbunicul meu, şi apoi când dănac fiind, plecase-n lume să-şi facă un rost. A ajuns marinar pe un şlep ce naviga pe Dunăre, apoi a avansat în funcţia de cârmaci, de unde de altfel a şi ieşit la pensie. Mică, prăpădită, şi de scurtă durată, că n-a avut zile multe de tihnă. Dar zicea uneori, pentru nepoţi, pentru vecini şi alţi megieşi ce aveau răbdare să-l asculte. Că când era cârmaci pe şlepul 10196, o hardughie de vreo 115 metri lungime, l-au aruncat în aer nemţii fiindcă ducea grâu spre Rusia Sovietică. Apoi l-au minat românii partizani, că ducea petrol spre Germania. Iar a sărit în aer, bombardat de nu se ştie cine când se afla într-un convoi spre Viena cu sare, grâu şi pantofi Guban. Dar, de fiecare dată, moşneagul a avut noroc şi a scăpat cu viaţă. O dată l-au anchetat sovieticii, altă oară l-au anchetat nemţii. Şi de fiece dată i-a dumirit pe idioţii de politruci că el este un simplu cârmaci, angajat al unei firme. Şi a avut iar baftă, şi a scăpat nebătut prea tare şi teafăr, până la finele războiului când au pus mâna pe el românii. Şi dă-i şi bate, şi dă-i interogatorii, declaraţii, că de ce ai dus grâu în Rusia, de ce ai dus petrol în Germania, de ce ai dus multe alte cele peste tot de-a lungul şi de-a latul Dunării. Şi-n amonte, şi-n aval. Care va să zică, ai colaborat cu forţele de ocupaţie. Terminologia era aceeaşi, indiferent dacă forţe de ocupaţie erau cu uniforme verzi, cachi, grena, albastre sau de altă culoare. De aia au ajuns nemţii la Stalingrad, că le-ai dus tu petrol!, ziceau unii. De aia au ajuns ruşii la Berlin, că le-ai cărat grâu!, ziceau alţii. Oricum o dădeai, nu puteai să ieşi basma curată. Căci, ca şi acum, cei ce fac politica, au acelaşi organ de gândire. Ori curul, ori sula. Depinde de orientarea sexuală a fiecăruia. Dar zicea bunicul că totuşi, la vremea de dinainte de război, cei ce diriguiau destinele poporului erau boieri de viţă veche, cu facultăţi în Occident, moşieri, ce vorbeau franceză şi germană cu mult timp de a merge la şcoală, capitalişti milionari cu studii superioare şi vreo câţiva speriaţi de avocaţi şi profesori. Şi dintre toţi aceşti aleşi, doar vreo doi-trei erau lefegii. Restul, nici nu se uitau la banii primiţi de la stat. Dar făceau legile drepte, şi se certau şi se porcăiau şi nu se fereau de camerele de televiziune, de gazetari şi nu făceau integrame în sedinţa de Senat.

Viorel Felician Petraru