„Cultură şi mediu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cultură şi mediu”

Cultură 18 Aprilie 2013 / 00:00 369 accesări

ONG Mare Nostrum a organizat, între 8 şi 15 aprilie, atelierul cu tema „Cultură şi mediu - noi direcţii pentru turismul sustenabil\", reunind participanţi din Bulgaria, Franţa, Italia, Letonia, Malta, România, Spania, Turcia. Atelierul a avut ca principale obiective conştientizarea participanţilor cu privire la valorile turismului sustenabil, la nivel local, regional şi european, înţelegerea importanţei culturii şi naturii în turism, precum şi valorificarea şi integrarea lor în destinaţii turistice creative şi atractive.

În cadrul activităţilor practice desfăşurate în zona Dobrogei, cursanţii au avut ocazia de a descoperi un traseu interpretativ cultural, în zona Mănăstirii „Sf. Ioan Casian\". Ei au aflat şi istoria Navei Şcoală „Mircea\", într-o vizită in situ, au învăţat dansuri tradiţionale, „predate\" de elevii Liceului Teoretic „Ovidius\" şi au avut o demonstraţie de eco-turism în Delta Dunării. Au vizitat, de asemenea, centrul vechi al Constanţei şi principalele obiective cultural-eligioase, ajungând şi la Cetatea Histria, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării. Atelierul s-a încheiat cu o plantare de arbuşti, în Campusul Universităţii „Ovidius\".

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii - ateliere Grundtvig, având un buget de 13.790 de euro.

Taguri articol


12