Cum arătau Constanța și litoralul în urmă cu zeci de ani. Imagini de poveste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum arătau Constanța și litoralul în urmă cu zeci de ani. Imagini de poveste

Turism 07 Iunie 2016 / 09:30 2166 accesări

La fel ca și acum, și în vremurile de altădată nu era român care pe timpul verii să nu facă măcar o escapadă pe litoral. Stațiunile de la Marea Neagră erau, în urmă cu zeci de ani, oază de relaxare atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști veniți în fiecare vară din toate colțurile țării și de peste hotare.

Plajele românești erau luate cu asalt de mii de persoane dornice să se relaxeze bălăcindu-se în apa mării. Mulți erau și cei pentru care nu era nimic mai frumos decât priveliștea de basm oferită de valurile care se spărgeau la țărm, în dreptul perlei litoralului românesc - Cazinoul.

La ceas de seară, când soarele nu mai dogorea cu putere, plimbările pe faleza Cazinoului erau cea mai bună modalitate de a ieși din monotonia vieții cotidiene.

Pentru nostalgici, dar și pentru cei care nu au trăit acele vremuri, vă prezentăm o serie de imagini unice, realizate începând din anii '20 și până puțin după 1980, ce poartă un farmec aparte. Toate au fost publicate pe grupul de Facebook denumit ”Turism de altădată”, unde internauții melancolici au ocazia să depene amintiri.

Fotografiile arată cum, în urmă cu zeci de ani, deși litoralul nu era împânzit de cluburi de fițe și mașini care de care mai luxoase, distracția era la ea acasă în acest loc. Toată lumea venea echipată cu cearșaful, umbrela și salteaua alături, iar lățimea plajelor era poate aceeași cu cea de acum, când ele au fost reabilitate.

Taguri articol


12