Vremea nu a ținut cu noi în weekend, când a plouat încontinuu, mai ales sâmbătă, 28 martie. Asta nu i-a împiedicat însă pe iubitorii de mediu din Constanța să participe la manifestările dedicate Orei Pământului. Sâmbătă seară, între 20.30 și 21.30, numeroși constănțeni au stins becurile din case și s-au adunat, cu mic, cu mare, în parcul Tăbăcărie. Înarmați cu umbrele și aparate de fotografiat, participanții au luat parte la un spectacol de vis. Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Constanța, iluminatul stradal a fost stins în zona parcului Tăbăcărie, iar în schimb, sute de lumânări au împânzit aleile parcului, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cu natura și cu protecția mediului. La Constanța, Ora Pământului s-a desfășurat sub sloganul ”Să lăsăm Pământul să respire timp de o oră, în parcul Tăbăcărie”. Totodată, au stins lumina și Primăria, Consiliul Judeţean Constanța, Prefectura, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Universitatea Maritimă, Universitatea ”Ovidius”, Casa de Cultură a Sindicatelor și Jandarmeria.