Cum îi îndeamnă TSD Constanța pe tineri să iasă la vot

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„VOTE EU - Encouraging Young Europeans to Vote”

Cum îi îndeamnă TSD Constanța pe tineri să iasă la vot

Politică 12 Noiembrie 2018 / 17:37 792 accesări

Nu sunt deloc puțini românii, îndeosebi tinerii, care nu dau nici doi bani pe vot, iar mai târziu se plâng de clasa politică. Din păcate, această atitudine a atins un nivel critic. În acest context, Asociația YOUTH VISION Constanța a pus la cale proiectul „VOTE EU - Encouraging Young Europeans to Vote”, în parteneriat cu Organizația municipală TSD Constanța a fost partener local, alături de Asociația Youth Vision Constanța. Proiectul coordonat de Asociația YOUTH VISION Constanța își propune să creeze un autentic spațiu de schimb de idei guvernat de gândirea critică și să încurajeze participarea democratică și cetățenia europeană activă, prin consolidarea apartenenței tinerilor la spațiul comun European și prin înțelegerea procedurilor legislative, precum șifuncționarea tuturor instituțiilor UE.

Tinerii social democrați constănțeni, alături de cei 27 de tineri din cele 9 țări partenere în proiect – Grecia, Franța, Italia, Cipru, Portugalia, Ungaria, Spania, Bulgaria și România – au participat, împreună cu reprezentanții administrației locale, deputații de Constanța, ONG-uri și cadre universitare, la o dezbatere în care au fost puse pe tapet principalele motive și problematici pentru care tinerii nu participă activ la viața politică și procesul legislativ de votare. Tinerii și-au prezentat punctele de vedere, au fost ascultați și au primit informații utile din partea decidenților, care le-au promis că vor încerca să-i susțină mai mult în inițiativele lor și să-i asculte ori de câte ori vor dori ca vocea lor să se facă auzită în spațiul public și nu numai. „Cred că e momentul ca tinerii să fie mai conştienţi de rolul lor în societate şi cred că acest tip de acţiuni le îmbogăţeşte cunoştinţele, îi face să fie mai conştienţi, le stimulează acest apetit de a se îndrepta spre tot ceea ce înseamnă organismele europene, dar şi către instituţiile statului român”, a declarat deputatul PSD, George Vișan, după întâlnirea cu tinerii. Parteneriatul local dintre tinerii social democrați constănțeni și Asociația Youth Vision Constanța se va derula până în luna mai 2019, timp în care, ambele organizații vor derula programe comune de conștientizare a importanței exercitării dreptului de vot.

Taguri articol


12