Prezenți sâmbătă la Constanța, liderii UNPR, în frunte cu vicepremierul Gabriel Oprea, au anunțat că susțin propunerile de modificare a Codului Electoral pe care Valeriu Zgonea le-a transmis comisiei din Parlament. Mai exact, că primarii ar trebui să fie aleși uninominal, într-un singur tur, iar președinții de consilii județene - pe liste din rândul consilierilor. „În județele în care președinții de CJ și-au pierdut mandatele a fost nevoie de organizarea de alegeri parțiale anticipate, iar costurile privind organizarea sunt destul de mari. Pentru a evita acest lucru, am susținut ca șefii de CJ să fie aleși din rândul consilierilor“, a declarat senatorul UNPR Eugen Nicolicea, care face parte și din Comisia de Cod Electoral. Explicația celor de la UNPR vine la câteva zile după ce liderii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) au declarat că trei sferturi dintre șefii de consilii din țară nu vor mai candida în 2016 dacă rămâne propunerea ca aceștia să fie aleși de consilierii județeni, și nu de cetățeni. „Toți președinții de consilii județene optează pentru una sau alta din variantele care se referă la alegerea prin vot direct. De suferit vor avea nu neapărat viitorii președinți de CJ, ci comunitățile pe care le au de administrat, pentru că în loc de un baron local (titulatură pe care eu o resping) vor avea în spatele lor încă 21 sau 22 de baronași mai mici“, a declarat președintele UNPR, Marian Oprișan.
PROIECTE Revenind la întrunirea de sâmbătă, liderii UNPR spun că vor iniția un proiect de lege prin care vârsta legală pentru vot să scadă la 16 ani. Referitor la proiectul de viitor al partidului, președintele Gabriel Oprea a spus că își propune ca, până în 2016, UNPR să ajungă la un milion de membri și să aibă organizații în fiecare comună și oraș din țară. Întrebat dacă UNPR negociază cu parlamentarii altor partide ca să treacă în tabăra sa, Oprea a negat, dar a spus că, dacă unii ar vrea să vină, el nu-i poate refuza.