În prag de Sărbători, pensionarii din Constanța se gândesc la costurile pe care le implică masa de Crăciun și cadourile pentru copii și nepoți. Cei mai mulți sunt cumpătați și nu doresc să facă mari cheltuieli în această perioadă, dar unii apelează la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) pentru ca zilele de sărbătoare să nu treacă fără o friptură de porc, câteva sarmale și un cozonac, iar cei dragi să primească darurile la care visează. ”În fiecare an, întreaga familie se reunește și nu putem să îi așteptăm cu masa goală. Toate costă și pensia este mică. Nepoții așteaptă cadouri, așa că preferăm să facem un împrumut acum, apoi să dăm banii înapoi în rate. Am mai făcut împrumuturi la CARP”, a spus o constănțeancă ce aștepta pentru a obține un împrumut de la CARP. Președintele instituției, Corneliu Enăchescu, a explicat că fluxul cererilor de împrumut este relativ constant în fiecare lună, pentru că fiecare sezon vine cu cheltuieli specifice pentru pensionari. ”Toamna, cei mai mulți se împrumută pentru a contribui la studiile nepoților, pentru a-și face provizii pentru iarnă, când au nevoie de bani pentru încălzire, fie că stau la bloc sau la casă, iarna cheltuielile sunt mai mari. Apoi mai sunt cei care împrumută pentru sănătate, pentru medicamente sau operații, pentru a merge în stațiuni la tratament vara sau pentru a-și ajuta copiii să obțină un împrumut bancar”, a explicat Enăchescu.
ÎMPRUMUTURI RAPIDE Un pensionar poate obține un împrumut cu ușurință și rapid. Se poate înscrie la CARP pe baza unui cupon de pensie recent și plătind o taxă de înscriere la 1% din pensie, iar dacă depune o sumă de bani, poate pleca cu de 3 ori suma depusă chiar din prima zi de când devine membru al CARP, pe care o returnează apoi în maximum 18 rate, cu o dobândă de 10 - 13%. ”Când face împrumutul, pensionarul alege în câte rate îl dă înapoi, în funcție de venituri și de cheltuielile lunare. Nu împrumutăm sume mai mari de 6.000 de lei, pentru că, dacă am da mai mult, i-am recupera mai greu, pentru că ne confruntăm și cu rău-platnici și ar fi greu de recuperat”, a spus președintele CARP. Oricum, pentru împrumuturi mari, pensionarii au nevoie de un girant.
CEI MAI MULȚI PENSIONARI SUNT CONȘTIINCIOȘI CU ACHITAREA RATELOR De altfel, peste 120 de pensionari sunt deja trimiși în judecată pentru recuperarea banilor. ”Noi facem hârtii la Tribunal, pentru că aceasta este procedura, care mai departe contactează Casa de Pensii pentru a recupera datoriile. Se pune poprire pe pensie. Nu e o problemă pentru noi, doar că în loc să primim banii în 10 luni, de exemplu, cum se obligă pensionarul, îi recuperăm în 2 ani, să spunem”, a explicat Enăchescu. Totuși, cei mai mulți pensionari sunt conștiincioși cu achitarea ratelor și sunt destul de cumpătați când împrumută bani, așa că peste 60% dintre ei nu iau împrumuturi mai mari de 3.000 de lei. În prezent, CARP are 13.614 membri.