Turiștii, dar și constănțenii care merg la plajă sau ajung în stațiunile de pe litoral sunt sfătuiți de polițiști să fie foarte atenți cu bunurile lor, pentru a nu ajunge victimele hoților. Aceștia spun că hoții așteaptă întotdeauna momentul prielnic pentru a acționa. Este și cazul unui furt petrecut joi noapte, în jurul orei 23.00, pe plaja "Modern", din municipiul Constanța. Două tinere venite la mare pentru câteva zile au reclamat că, în timp ce făceau o baie în mare, persoane necunoscute le-au șterpelit de pe mal trei telefoane mobile și mai multe documente pe care le lăsaseră nesupravegheate. Prejudiciul a fost evaluat la suma de 5.000 de lei.
UȘI DESCUIATE Hoții au dat lovitura, în weekend, și în stațiunea Eforie Nord, unde au pătruns în două camere de hotel care nu fuseseră încuiate de turiștii cazați și au sustras două telefoane mobile, 3.250 de lei și acte personale. Când au realizat ce li s-a întâmplat, victimele, ambele din București, au cerut ajutorul polițiștilor, care încearcă acum să-i prindă pe autori.
TELEFON LĂSAT PE ȘEZLONG Vineri după-amiază, un turist a sunat la 112 și a anunțat că o fată i-a șterpelit de pe șezlong telefonul mobil, pe care-l lăsase nesupravegheat când intrase în apă. Suspecta încerca să se îndepărteze cu "prada" în momentul în care angajații plajei pe care păgubitul se afla au intervenit și au oprit-o. Adolescenta de 16 ani, din orașul Băneasa, s-a ales cu dosar penal.
FEREASTRĂ ÎNTREDESCHISĂ Pe de altă parte, un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava, este cercetat de oamenii legii după ce sâmbătă după-amiază a pătruns într-o cameră de hotel, pe o fereastră întredeschisă, și a furat un portofel cu 70 de lei, un ceas și două inele din aur. Polițiștii au reușit să dea de urma individului și să recupereze prejudiciul în valoare de 700 de lei.
BORSETĂ LĂSATĂ ÎN MAȘINĂ Tot sâmbătă, polițiștii au prins în flagrant doi suspecți care furau o borsetă aflată într-un autoturism cu numere de Sibiu, parcat în stațiunea Mamaia. Oamenii legii au stabilit că cei doi încercaseră, cu puțin timp înainte, să forțeze portierele unei mașini înmatriculate în Galați. Pe numele lor au fost emise ordonanțe de reținere. Ieri, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Constanța cu propuneri de arestare preventivă.