Constănțenii pot depune începând de luni, 21 octombrie 2024 cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie.
În atenția pensionarilor: În conformitate cu prevederile art. I al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/02.09.2024 privind unele măsuri de protecție socială, la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie pentru perioada noiembrie 2024 – octombrie 2025, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.
Formularele de cerere și declarație pe propria răspundere pot fi descărcate de pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța (Ajutoare pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2024 – 2025 ) https://primaria-constanta.ro/.../ajutoare-incalzire.../ sau pot fi ridicate începând cu data de 21.10.2024 din următoarele locații:
- Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4;
- Sediul administrativ al Campusului social Henri Coandă (pentru persoanele care domiciliază în campusul social).
Cererile pentru încălzirea locuinței se depun după cum urmează
1. Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibil solid/petrolier vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00, începând cu data de 21.10.2024.
2. Cei care se încălzesc cu energie electrică și domiciliază în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile le sediul administrativ al campusului de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 - 14:00, începând cu data de 21.10.2024.
Dosarele pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse on line la adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.
Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire sunt: până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2024, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv).