Cum pot fi prevenite toxiinfecţiile alimentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Veterinarii ne învaţă Ce trebuie să ştim la cumpărarea alimentelor

Cum pot fi prevenite toxiinfecţiile alimentare

Sănătate 15 Aprilie 2014 / 00:00 586 accesări

Se ştie că perioada premergătoare sărbătorilor pascale este supraaglomerată, comercianţii aprovizionând magazinele cu tot felul de produse specifice şi, în disperarea unora de a face cât mai mulţi bani, sunt neglijate condiţiile de păstrare şi depozitare a alimentelor, astfel că acestea devin improprii consumului uman. Consumate, acestea pot da, de exemplu, toxiinfecţii alimentare. Pentru evitarea acestor situaţii, specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa au dispus o serie de acţiuni suplimentare privind verificarea condiţiilor în care sunt produse, transportate, depozitate şi comercializate: carnea de miel/ied, ouăle, produsele lactate, produsele de patiserie - cofetărie şi vinul.

Iată ce ne recomandă veterinarii. În judeţul Constanţa, comercializarea cărnii de ovine şi caprine se face numai din unităţi autorizate sanitar-veterinar. Carnea şi organele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea umană. Carnea de miel care provine din unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare este marcată cu o marcă de sănătate de formă ovală, cu dimensiuni de 6,5/4,5 cm, cu următoarele inscripţii: denumirea ţării în partea superioară - „ROMÂNIA” sau „RO” pentru carnea obţinută în abatoare din România, central - numărul de autorizare acordat de autoritatea veterinară centrală a ţării de origine, în partea inferioară - abrevierea Comunităţii Europene cu majuscule, mai spun veterinarii. Trebuie menţionat că există şi varianta achiziţionării directe a mieilor în centrele special amenajate (Constanţa - Piaţa Pescăruş, Medgidia - str. Mărgăritarului nr. 37, Cernavodă - Piaţa Faleză Canal, Mangalia - fostul IAS Albeşti, Negru Vodă - târg, G-ral Scărişoreanu - târg). De asemenea, se pot sacrifica miei şi în abatorul autorizat sanitar-veterinar din Lumina. Medicii recomandă achiziţionarea ouălor, dar şi a produselor lactate numai din spaţiile autorizate sanitar-veterinar, garantându-se astfel condiţii optime de depozitare şi comercializare. La fel şi în cazul produselor de patiserie şi cofetărie tradiţionale.

VERIFICĂRI DSVSA Constanţa, prin medicii veterinari oficiali şi personalul de specialitate, supraveghează respectarea aplicării normelor sanitar-veterinare şi a legislaţiei naţionale şi comunitare cu aplicabilitate în domeniul de activitate desfăşurată, asigurând controlul pe întregul lanţ alimentar, pentru a oferi consumatorului certitudinea că produsele alimentare sunt salubre şi sigure. În cazul apariţiei neconformităţilor, se vor dispune măsuri pentru remedierea acestora şi se vor aplica sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare.



12