Cum pot fi salvate mai ușor persoanele aflate în primejdie pe mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primul serviciu aero-naval de căutare și salvare

Cum pot fi salvate mai ușor persoanele aflate în primejdie pe mare

Social 15 Iulie 2016 / 07:33 1197 accesări

Echipa de salvare aeriană, formată din pilot, copilot, operator de troliu și salvator, colaborează în fiecare moment cu echipa de salvare navală

Echipa de salvare aeriană, formată din pilot, copilot, operator de troliu și salvator, colaborează în fiecare moment cu echipa de salvare navală

Atunci când cineva se află în primejdie pe mare, este vital ca salvatorii să intervină cât mai repede, atât pe mare, cât și din aer. Specialiștii spun că, în acest fel, victimele sunt mai ușor de găsit, iar salvatorii pot acționa mult mai repede decât dacă intervenția s-ar face doar de pe mare sau doar din aer. Tocmai de aceea, în județul Constanța s-a lansat, de curând, primul serviciu aero-naval profesionist de salvare și căutare. Serviciul funcționează în cadrul Aeroportului Internațional Tuzla și funcționează în colaborare cu Agenţia Română pentru Salvarea de Vieţi Omeneşti pe Mare (ARSVOM). Salvatorii din cadrul serviciului sunt antrenați de instructorii germani Werner Greipll (un recordman al salvărilor în condiţii dificile, atât pe uscat, cât şi pe mare) şi Herbert Graser (fost pilot de încercare Airbus), care au o vastă experiență în salvarea pe mare.

CUM FUNCȚIONEAZĂ ACEST SERVICIU?

„Forțele de intervenție sunt alertate în momentul în care o persoană este în pericol pe mare și intervin pentru salvarea persoanei aflate în primejdie atât din zbor, pentru o reperare mai ușoară, cât și din apă. Practic, ARSVOM acționează pe mare, iar noi intervenim în aer. Nu se poate fără o asemenea colaborare. Noi suntem mâinile harnice și rapide din fața lor, iar ei sunt cavalerii care ne ajută la nevoie și scot victimele din primejdie. Împreună, putem salva victimele de pe nave cu gabarit mare, mediu și mic, precum și din bărci sau victimele care plutesc izolat în apă”, a spus pilotul Alexandru Ionescu, din cadrul Aeroportului Tuzla. Pe de altă parte, salvatorul Iulian Crețu spune că un bun profesionist trebuie să înoate foarte bine și să reziste condițiilor nu tocmai prielnice. „E o meserie dificilă, care necesită antrenament. Intervențiile sunt destul de riscante și necesită o coordonare foarte bună între pilot, copilot, operatorul de troliu și salvator. Trebuie să stabilim rapid planul de acțiune, în funcție de situație”, a spus Crețu. Chiar dacă a fost gândit pentru salvarea pe mare, sistemul poate funcționa la fel de bine și în cazul operațiunilor de salvare din lacurile adânci, cum a fost cazul misiunilor de căutare și salvare în cazul accidentului de la jumătatea lui decembrie 2014, de pe lacul Siutghiol. Amintim că, atunci, un pilot, un copilot, un medic și o asistentă au murit în urma prăbușirii unui elicopter SMURD. Operațiunile de căutare și salvare au durat ore bune.

Citește și:

Primul serviciu de salvare aero-navală din România, la Tuzla

Vezi video aici:

https://youtu.be/6kEe0kwtyw0

https://youtu.be/qJDIN45qX4I

https://youtu.be/Nk9bYPwoB9M

https://youtu.be/hYscpOD50Kg

https://youtu.be/wSCGEE1UFXc

https://youtu.be/mCvpIjxPWEo



12