Cum pot imperfecțiunile să dărâme o statuie perfectă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum pot imperfecțiunile să dărâme o statuie perfectă

21 August 2016 / 10:57 2607 accesări
David, sculptura lui Michelangelo

David, sculptura lui Michelangelo

Alegerea de a-l amplasa pe David, sculptura lui Michelangelo, în fața sediului municipal al Florenței, Palazzo Vecchio, este deseori judecată de turiști. Cum să lase orașul italian cea mai faimoasă statuie din lume afară? Majoritatea nu știe, însă, că atracția turistică este, de fapt, o replică.

Potrivit nytimes.com, statuia reală a lui Michelangelo a fost la un moment dat amplasată afară, dar a fost mutată, pentru propria protecție, în urmă cu 143 de ani. Originalul șade acum într-un muzeu în partea cealaltă a orașului, protejat de intemperii, perfect în siguranță.

Sau cel puțin asta le place oamenilor să creadă. Suntem condiționați să credem că arta se află în siguranță, departe de lumea mohorâtă, căci nici Mona Lisa nu stă așezată lângă o gamă de tir cu arcul. Ea se află în perfectă siguranță într-o fortăreață: pereți, puncte de control, gardieni, geamuri anti-glonț.

Dar siguranța este o iluzie, o permanentă ficțiune.

Imperiile sângerează bogății, bombele cad deasupra orașelor, radicalii decimează temple antice. Distrugerea se întâmplă în atâtea feluri, din atâtea motive. Se va mai întâmpla și niciun fel de reverență nu o va putea opri.

Florența a fost epicentrul Renașterii - casă a supereroilor artei istorice precum Giotto, Brunelleschi, Donatello, Cellini și Leonardo da Vinci - iar relicvele acelei perioade se află sub asediu, mai mult sau mai puțin în mod constant, de atunci.

Astăzi, motorul perpetuu al distrugerii Florenței pare doar să câștige teren în ceea ce privește tupeul. Ultima sa țintă este cea mai ambițioasă de până acum: mascota Renașterii, strălucind ideal în formă umană, una dintre cele mai aclamate opere de artă din acest oraș sau altele: David al lui Michelangelo.

Problema e cu gleznele lui David. Sunt fisurate. Italienii au descoperit prima oară această "slăbiciune" în secolul XIX, iar oamenii de știință moderni au întocmit o hartă destul de extinsă a fisurilor, dar până de curând, nimeni nu a știut cât de instabile sunt gleznele. Asta s-a schimbat în 2014, când o echipă de geologi italieni a publicat o lucrare numită "Modelarea Eșuării Mecanismului Sculpturii David a lui Michelangelo prin Experimente de Centrifugare la Scală Redusă". Titlul sec ascunde, însă, o realitate îngrozitoare. Lucrarea descrie un experiment care are ca scop măsurarea slăbiciunii gleznelor lui David. A fost creată o armată de replici miniaturale, căreia i s-a aplicat testul de centrifugă, prin învârtire, la diferite unghiuri, pentru a simula diferite nivele de stres real.

Ce au descoperit cercetătorii este sumbru: Dacă David ar fi înclinat și cu 15 grade mai mult, gleznele i-ar ceda.

Nucleul problemei este o mică imperfecțiune din designul statuii. Centrul gravitațional al bazei nu se aliniază cu centrul gravitațional al figurii propriu-zise, deci corpul lui David se află ușor în dezechilibru, ceea ce pune presiune asupra gleznelor sculpturii.

Cercetătorii suspectează că fisurile au apărut în timp ce statuia lui David a fost expusă, timp de peste 350 de ani, în Piazza della Signoria din Florenţa, înainte de a fi mutată în 1873 în Galleria dell'Accademia.

De asemenea, un efect negativ asupra statuii l-ar putea avea vibraţiile produse de milioanele de turişti care vizitează această operă de artă în fiecare an, dar şi traficul din centrul oraşului Florenţa.

Statuia, care are o înălţime de 5 metri, este fragilă încă de la realizarea sa, din cauză că Michelangelo a ales pentru capodopera sa o marmură de calitate inferioară, dar şi din cauza greutăţii imense şi a poziţiei descentrate a acesteia.

Ce l-ar putea face pe David să se încline și mai mult? Orice fel de tremur: cauzat de trafic, o construcție din apropiere sau un tren mai rapid, chiar și tropăitul turiștilor curioși - și, mai presus de toate - cutremurele.

Ce s-ar întâmpla cu David în cazul unui cutremur? În timp ce pământul s-ar cutremura, înclinarea statuii s-ar agrava - 5 grade, 6 grade, 7, 8, 9. Gravitatea își joacă rolul nu numai deasupra capului lui David, ci întregului corp. 10 Grade, 11, 12.

Într-un final, gleznele compromise ating nivelul maxim de stres și cedează. Încep să alunece de-a lungul greșelilor vechi și microfisurilor - cutremur în interiorul unui cutremur - iar picioarele și gleznele lui David se prăbușesc sub propria greutate a corpului. Începe cu adevărat căderea.

Michelangelo l-a sculptat pe David - eroul biblic ce l-a ucis pe Goliat cu o piatră aruncată cu o praştie - timp de trei ani, între 1501 şi 1504.

Capodopera a fost comandată de conducătorii republicii Florenţa, ca simbol al puterii sale comerciale şi militare.



12