Cum poți ajunge procuror DNA?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-au înăsprit condițiile

Cum poți ajunge procuror DNA?

Justiție 07 Decembrie 2017 / 18:20 1605 accesări

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un procuror care vrea să se angajeze la s-au înăsprit. Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a adoptat, joi, 7 decembrie, două amendamente la legea 304/2004 privind organizarea judiciară. Potrivit acestora, vechimea pe care trebuie să o aibă un procuror care vrea să lucreze la DNA trebuie să aibă o vechime minimă de 8 ani și nu 6, cum era înainte. Totodată, aceștia vor fi obligați să susțină un concurs la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). O altă măsură pe care trebuie să o îndeplinească viitorii procurori DNA este aceea de a nu fi fost vreodată sancționați disciplinar. „DNA se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef, la propunerea secției pentru procurori a CSM, în urma concursului organizat in acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii”, se arată la noul alineat (1), modificat, al articolului 87 din legea 303/2004 privind organizarea judiciară.

NOI CERINȚE La propunerea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România şi a Asociației Magistraților din România au fost introduse două noi condiţii pentru a fi procuror DNA: vechime de minimum 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar. „Pentru a fi numiţi în cadrul DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi discilinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 8 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs susţinut în faţa secţiei de procurorir a CSM”, se arată în alin. (2) al art. 87 din actul normativ.În ceea ce priveşte concursul pentru intrarea în DNA, acesta va consta în două probe: un interviu susţinut în faţa secţiei de procurori a CSM şi o probă de evaluare a minimum cinci rechizitorii alese aleatoriu, precum şi a altor acte întocmite de candidaţi şi considerate relevante de aceştia, din ultimii 5 ani de activitate.



12