Cum poţi aprinde lumânări la biserică de la distanță

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum poţi aprinde lumânări la biserică de la distanță

Tehnologie 28 Decembrie 2016 / 15:42 1251 accesări

O aplicație creată de doi tineri catolici din Portugalia permite celor interesați să-și exercite credința de pe telefonul mobil, fără a fi nevoie de o deplasare la biserică. Cu un singur clic, credincioșii pot alege locul, ziua, sfântul căruia îi este dedicată lumânarea, pe care o pot aprinde de la distanță, alegându-i locul pe un sfeșnic electronic, scrie miercuri AFP. Pentru 99 de eurocenți, lumânarea rămâne aprinsă automat timp de 15 minute, fără intervenția preoților, într-una din cele 14 biserici partenere din Lisabona, capitala unei țări ai cărei populație se declară catolică în proporție de 80%. "Aceasta este prima aplicație de acest gen patentată", a dat asigurări pentru AFP Joao Pessoa e Costa, în vârstă de 30 de ani, unul dintre cei doi inventatori ai aplicației numite Candla. "Candla este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa", a adăugat el.

Lansată în luna august, inovația a atras deja 10.000 de abonați. "În fiecare lună, sunt aprinse mai mult de 15.000 de lumânări'', afirmă tânărul, care are deja proiecte de extindere. "Vom lansa aplicația în ianuarie în nordul Portugaliei, la Braga și Porto, apoi la Roma și Madrid, iar în a doua jumătate a anului în Brazilia", a spus el. Dar până atunci, el și-a exprimat speranța că și papa Francisc va aprinde o lumânare prin intermediul Candla, înainte de a veni la Fatima mai 2017.



12