Cum poți beneficia de reducere timp de un an la călătoriile cu trenul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum poți beneficia de reducere timp de un an la călătoriile cu trenul

Social 16 Martie 2016 / 14:46 707 accesări

În cazul în care călătoriți des cu trenul, un card care vă permite cumpărarea de bilete timp de un an cu reducere de 25% din tariful integral pentru un număr nelimitat de călătorii se poate dovedi extrem de util. CFR oferă Cardul Tren Plus, prin care puteți călători cu reducere, cu trenuri de orice rang, la clasa I sau clasa a II-a. El are valabilitate un an, este nominal, netransmisibil, tariful de emitere fiind de 100 lei. Oferta Card Tren Plus a CFR Călători atrage un număr din ce în ce mai mare de pasageri. În 2015, numărul posesorilor de Card Tren Plus a crescut cu aproximativ 20% față de anul anterior. În tren, călătorul are obligația de a prezenta, împreună cu biletul, şi cardul în baza căruia a fost emis biletul, precum şi un act de identificare cu poză şi CNP (CI/BI/paşaport). Cardul Tren Plus poate fi procurat de la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj CFR care au sistem electronic de emitere a legitimaţiilor de călătorie. Pentru intrarea în clubul posesorilor de Card Tren Plus este necesară completarea unui scurt formular, care este disponibil pentru a fi descărcat pe http://www.cfrcalatori.ro/4779. În plus, posesorii cardului pot cumpăra şi online bilete de tren, cu reducere de 25%, la care se mai adaugă, cumulativ, şi reducerea de 5% acordată prin serviciul Cumpără Bilete CFR. Tariful de rezervare a locului și tariful suplimentului de pat/cuşetă se achită integral.

Taguri articol


12