Cum să adaugi un plus în grădina ta?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum să adaugi un plus în grădina ta?

Lifestyle 25 Mai 2023 / 12:45 2644 accesări

Ah, vine sezonul cald, sezonul grătarelor în aer liber, al petrecerilor care parcă nu se mai sfârșesc și al vacanțelor. O perioadă frumoasă în care și dacă ești o fire mai introvertită tot te bucuri de compania prietenilor. Stați fiecare pe câte un scaun grădină, în pavilionul grădină sau foișor și povestiți despre câte și mai câte. Asta e frumusețea verii, dar pentru a te bucura de cele de mai sus ai nevoie și de o grădină, de una foarte bine organizată și dotată chiar.

Dacă faci parte din categoria oamenilor norocoși care dispun de o grădină și care stau la casă, nici nu îți dai seama ce bijuterie ai pe mâini. Și dacă locuiești la bloc și ai un mic spațiu verde în fața sau spatele blocului poți să profiți. Poți să adaugi un mic foișor de lemn sau o măsuță și scaune de grădină. Oricare ar fi situația, idei și posibilități există, trebuie doar să cauți puțin prin magazine și pe internet pentru a vedea ce ți se potrivește, fie grădinii tale, fie nevoilor tale.

Să nu mai pierdem timpul, așa că în articolul ce urmează o să vorbim despre ce să îți adaugi în grădină pentru a îi da un suflu noi sau să o faci mai confortabilă. Așa că, dacă stai pe un scaun de grădină, într-un pavilion grădină sau chiar la umbra nucului bătrân, îți recomandăm să citești acest articol, poate îți mai vin câteva idei sau îți vine chiar pofta de a face cumpărături.

Foișoarele de grădină

Foișoarele de grădină se împart în funcție de forma lor, materialul din care sunt făcute, mărimea lor sau dotările. Cele mai populare foișoare de grădină, în funcție de material sunt foișoarele de lemn. Și pe bună dreptate.

Majoritatea grădinilor au deja flori, pitici de grădină, o mică morișcă și poate copaci. Ce lipsește din acest tablou de vară? Exact, un foișor de lemn care să se integreze perfect în peisaj. De ce ai alege un foișor de lemn? Pentru că este din material rezistent în timp, lemnul este tratat pentru a rezista condițiilor meteo nefavorabile și arată foarte bine. Cu un foișor de lemn poți da impresia de rustic și autentic. Dacă ai o grădină și simți că mai poți să adaugi ceva, ar trebui să te gândești la un foișor de lemn mic, poți fie să îl vopsești pentru a se potrivi cu restul grădinii sau poți alege un anumit tip de lemn mai închis la culoare. Totuși, a doua variantă este mai scumpă.

Dacă nu îți surâde ideea de foișor de lemn, poți oricând să alegi unul de metal. Și acestea sunt bune și rezistente, doar că nu se potrivesc oricărei grădini. De obicei, alegi un foișor de metal atunci când ai o casă și o grădină mai modernă.

Masa și scaunele de grădină

Următoarele de pe listă sunt masa și scaunele unde poți să îți bei cafeaua liniștit. Unde poți să le pui? Ei bine, răspunsul la această întrebare depinde de spațiul de care dispui. În principiu, le poți pune unde vrei, fie pe terasa casei, fie în foișor, dacă ai ales unul destul de spațios.

Când îți alegi masa și scaunele trebuie să ai grijă la materialul din care sunt confecționate. Dacă intenționezi să le cumperi pentru terasa casei, îți recomandăm veșnicul lemn. De ce? Pentru că intervin condițiile meteo, favorabile, dar și nefavorabile. Atât soarele, cât și ploaia, ninsoarea și temperaturile scăzute pot afecta mobilierul. De aceea lemnul, fiind tratat, poate să țină piept mult timp acestora.

Evită alegerea materialelor pentru masă care s-ar putea deteriora ușor, precum sticla. Cum multe mese și grătare vor avea loc vara, poți risca să o spargi dintr-o simplă oală mai grea scăpată din neatenție. Îți mai recomandăm să îți alegi o masă de înălțime medie. În funcție de masă, alegi și scaunele de grădină, care trebuie să fie mereu mai mici în comparație cu masa.

Pavilionul de grădină

Pavilionul grădină reprezintă o variantă mai ieftină și mai mobilă a foișorului. Asta dacă ai și o magazie sau un loc destul de încăpător unde să îl depozitezi. Gândește-te la pavilion ca la un fel de foișor pe care îl asamblezi la începutul verii, iar la toamnă îl împachetezi și îl pui în magazie. Normal că nu are multe dintre avantajele unui foișor, cum ar fi podeaua, dar este foarte manevrabil.

Dacă nu vrei să apelezi la un foișor care să rămână permanent în locul în care l-ai pus, rezolvi foarte simplu. Apelezi la un pavilion de grădină pe care într-un an îl scoți și îl pui într-un loc, iar în alt an poți să te răzgândești și să îi muți locul. Deși nu are atât de multe avantaje precum foișorul, este o variantă pe cât de mobilă, pe atât de ieftină.



12