În fiecare an, plata salvamarilor reprezintă o problemă atât pentru autoritățile locale, cât și pentru cele centrale. O problemă care trebuie rezolvată însă, pentru că nu se poate ca plajele să rămână nesupravegheate în perioada sezonului estival, nu se poate să nu existe la malul mării persoane care să salveze viețile celor care, din imprudență sau din prea mare încredere în forțele proprii, ajung să fie victimele apelor învolburate. Chiar dacă pe plajele din Constanța sau Mangalia nu au fost probleme majore, în sensul că autoritățile au asigurat plata salvamarilor din surse proprii, urmând să-și recupereze banii, cei din Eforie s-au văzut nevoiți să pună banderola albă pe braț, semn că au intrat în grevă japoneză. Plata salvamarilor a făcut subiectul mai multor dispute și dezbateri, în ultima vreme, între autoritățile locale și cele centrale. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, ieri, că la întâlnirea pe care au avut-o șefii PSD la Tulcea, zilele trecute, a deschis și acest subiect. „Vicepremierul Liviu Dragnea a avut o explicație logică. A spus că, în pachetul legislativ de descentralizare pe care îl făcuse, plajele erau trecute la autoritățile locale. Prin urmare, în Legea bugetului nu au mai fost prevăzute fonduri pentru că, dacă plajele erau la noi, plăteam salvamarii, ceea ce avea sens, pentru că noi încasam de acolo și trebuia să-i plătim. Legea descentralizării a căzut la Curtea Constituțională, însă, pentru că bugetul era făcut, a rămas că noi ar trebui să plătim salvamarii. Sperăm ca la următoarea rectificare bugetară să ne luăm banii înapoi“, a explicat primarul.