Dacă simți că nu mai ai randament la serviciu sau ai dorința de a face mai multe într-o zi de muncă, pentru că la finalul zilei simți că nu ai reușit să termini tot ce ți-ai propus, există câteva soluții pentru a-ți crește productivitatea. De exemplu, pe lângă lista cu sarcini pe care le ai de îndeplinit, ai putea să faci și o listă similară cu realizările fiecărei zile. Acest lucru poate să devină un obicei care te va face să zâmbești și care îți va arăta toate lucrurile bune pe care le faci.
Menţine o listă cu ceea ce este nevoie să faci, pentru că îţi permite să urmăreşti şirul sarcinilor pe care le ai de parcurs într-o zi. De asemenea, ai în vedere şi crearea unei liste cu lucrurile îndeplinite, pentru a vedea cât de multe ai realizat într-o zi. Şi, da, pe această listă poţi pune toate acele sarcini neprevăzute care ai impresia că stau în calea productivităţii tale. Urmărind lista de realizări, găseşti repede răspunsul la întrebarea: „Ce am făcut toată ziua?“. Cu o scurtă privire pe această listă te vei simţi mai împlinit şi mai fericit.
AVANTAJE Când alergi toată ziua pentru a da telefoane şi e-mailuri pentru ca în final să bifezi acea „listă cu lucruri de făcut“, la finalul zilei te întrebi: „Ce am obţinut azi?“. Iată câteva avantaje ale acestei metode de lucru: te simţi împlinit pentru că vezi rezultatele muncii tale dintr-o zi, ai o sursă de motivare, fiind mai mulţumit şi mai determinat să înveţi lucruri noi atunci când scrii ceea ce ai realizat şi revezi lista cu acele lucruri pe care nici nu te aşteptai să le îndeplineşti într-o zi. Psihologii spun că de fiecare dată când scrii în lista cu realizări eliberezi o cantitate de endorfine similară cu cea a unei promovări. În plus, eşti mult mai determinat, pentru că lista de realizări este un antidot pentru sentimentul neproductivităţii.
APLICAȚII Pentru a folosi beneficiile tehnologiei în a-ți spori randamentul de la serviciu, dezvoltatorii au creat aplicații pentru a observa lista realizărilor. De exemplu, aplicația iDoneThis este ușor de utilizat și îți trimite e-mailuri zilnice cu sarcinile pe care le-ai realizat. Aplicația colectează toate realizările într-un calendar motivant când îl vezi și pe care îl poți sincroniza și cu Google Calendar. Aplicații similare sunt și programele OneNote și Evernote, unde poți nota realizările tale zilnice. Odată ce începi să notezi, programele îţi creează automat o listă a sarcinilor îndeplinite. Jurnalele online pot fi foarte prietenoase, au calendare şi posibilitatea de a le sincroniza cu numeroase aplicaţii. De asemenea, poţi încerca RedNotebook sau Day One app și alege programul care ți se potrivește cel mai bine.