Cum s-a marcat, la Constanţa, Ziua Internaţională a Crucii Roşii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ceas aniversar

Cum s-a marcat, la Constanţa, Ziua Internaţională a Crucii Roşii!

Sănătate 09 Mai 2014 / 00:00 483 accesări

Ziua Internaţională a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii a fost, ieri, marcată şi în ţara noastră. Crucea Roşie, filiala Constanţa, a organizat o serie de acţiuni. Ziua a fost deschisă cu o conferinţă de presă, ocazie cu care au fost înmânate diplome şi distincţii celor care s-au implicat în activitatea Crucii Roşii, filiala Constanţa, dar au şi fost promovate acţiunile umanitare desfăşurate. Printre premianţi s-a numărat şi cotidianul nostru. Preşedintele Crucii Roşii, filiala Constanţa, Ionel Miu, a vorbit despre importanţa marcării Zilei Internaţionale, dar a ţinut şi să mulţumească tuturor voluntarilor care pun suflet în munca pe care o depun. În discursul său a amintit-o şi pe Nicoleta Cengher, voluntară a Crucii Roşii care a pierit în incendiul de la restaurantul „Beirut“. „Ne-a ajutat de fiecare dată, a participat voluntar la spectacolele noastre caritabile”, a spus Miu. La rândul său, directorul Crucii Roşii, filiala Constanţa, ps. Carmen Lungu, a subliniat implicarea tinerilor voluntari, fără de care activitatea Crucii Roşii n-ar fi existat. „Activitatea este neîntreruptă. Cei care ne ajută pun mult suflet, ocazie cu care le mulţumim enorm pentru ajutor”, a spus directorul Crucii Roşii. Preşedintele Centrului Comunităţii Române din Canada, Gheorghe Irimia, prezent la conferinţa de presă, a primit, dar şi acordat distincţii celor implicaţi în activitatea de voluntariat. Tot ieri, voluntarii Crucii Roşii, alături de diferiţi parteneri, au măsurat tensiunea şi glicemia gratuit tuturor doritorilor care s-au aflat în hipermarketul Carrefour. Spre seară a avut loc un spectacol omagial în memoria voluntarei Nicoleta Cengher. Familiei i-a fost înmânată o diplomă post-mortem.

CÂND S-A FONDAT Pe 8 mai a fost aniversarea lui Henry Dunant, primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Dunant a fost cel care a fondat Comitetul internaţional al asociaţiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniţilor, în 1862. Ulterior, numele acestui comitet s-a schimbat, devenind Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

MESAJ AL PREMIERULUI “De Ziua Internaţională a Crucii Roşii, îi sărbătorim pe toţi cei care ne oferă zilnic lecţii de viaţă despre ce înseamnă solidaritatea. Sunt mândru de toţi românii care se implică în acţiunile desfăşurate de Crucea Roşie şi de tinerii care aleg să facă voluntariat, ajutându-i pe cei în nevoie. Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi!”, a fost mesajul premierului Victor Ponta.

Taguri articol


12