Atenție, șoferi! Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) transmite mai multe recomandări ca urmare a primirii unor sesizări din partea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale, care au semnalat faptul că, deşi au înstrăinat vehiculul, au primit procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul înstrăinat. CNADNR recomandă utilizatorilor ca, în urma înstrăinării vehiculului, să se adreseze Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în a cărui rază de competenţă a fost înmatriculat vehiculul, în vederea depunerii unei notificări cu privire la înstrăinarea acestuia. Notificarea trebuie să fie însotiţă obligatoriu de copii ale documentelor justificative (contract de vânzare-cumpărare, certificat de radiere fiscală pentru vehiculul în cauză), se arată într-un comunicat al CNADNR. Totodată, în situaţia în care a fost emis proces-verbal de constatare a contravenţiei, utilizatorul poate formula o contestaţie la acesta, în termen de 15 zile de la data comunicării sale, la Judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul firma utilizatorului, în vederea solicitării de anulare a acestuia.
Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, în cazul vehiculelor înmatriculate în România, revine exclusiv persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. CNADNR anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.