„Doamne!”. Da, Emile. „Doamne, am nevoie de un miracol de sărbători, ştii cum e... În SUA s-a trezit unu’ din comă, chiar când să fie deconecat de la aparate. În Indonezia s-au regăsit mama cu fiica, la şapte ani de la tsunami. Dă-le şi tu ceva la sărmanii mei, că eu n-am ce. După care vin eu şi iau, şi-ţi dau înapoi. Dobândă, ce vrei tu”. Bine, Emile, pentru că mă rogi frumos, se rezolvă. Uite, o să câştige un şomer la loterie. „Nu, nu. Hai, păstrează-ţi simţul umorului. Dacă e vorba de bani, îmi dai mie. Avem împrumut la FMI, doar ştii. Şi-n plus, tre’ să merg cu elicopterul la munte, doar nu vrei să mor de plictiseală în limuzină. Nu, nu, ne trebuie un adevărat miracol, ceva ce nu s-ar putea întâmpla în mod normal în vecii vecilor amin, slavă ţie, master”. Hmm, Emile, întinzi coarda, chiar mai rău decât ai întins-o cu austeritatea. Atunci nu m-am supărat, că i-ai trimis pe mulţi spre mine, şi s-au vândut lumânări la greu. Dar uite, pentru că ai fost un pionier al austerităţii şi ai dat dovadă de supunere la ultimul consiliu al liderilor UE, îţi fac o favoare. Nu pot să te scot drept cel mai bun premier din Europa, că asta chiar ne-ar da de gol. Fără supărare, dar eşti praf. Şi pulbere. DAR, ce-ai zice dacă revista... hmm, The Banker (n.r. - parte a grupului Financial Times, una dintre cele mai respectate publicaţii economice din lume) l-ar numi pe Gheorghe Ialomiţianu cel mai tare ministru de Finanţe al anului din Europa? „Abstract... acum, n-aş vrea să te jignesc, atotştiutorule, dar eşti conştient de faptul că Ialomiţianu a fost acuzat că e inactiv. De fapt, mai pe româneşte, el e doar marioneta mea. Face ce-i zic eu”. Da, deci, premiul moral e al tău, deşi eşti impertinent. „Ok, ok, m-ai convins. Păi şi cum vindem asta?”. E simplu, Emile, spunem că a implementat reforme şi că nu s-a temut să bage austeritatea pe gâtul românilor, că uite, a crescut economia cu câteva procente, s-a încheiat acordul cu FMI, bla bla bla. „Bla bla bla, ca-n campanie. Am înţeles. Mersi”.