CONDIŢII Începutul de an aduce, la Constanţa, nelămuriri cu privire la cuantumul taxei de habitat ce trebuie plătit de fiecare locuitor al urbei. Prin urmare, conducerea Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa ne-a lămurit ce condiţii trebuie să îndeplinească fiecare persoană în parte pentru a beneficia de subvenţia la taxa de habitat. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a precizat că e neapărat necesar ca venitul mediu net pe membru de familie să nu depăşească 1.500 de lei şi familia să nu deţină în integralitate alte clădiri sau spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, pe raza municipiului Constanţa. De subvenţia cea mai importantă vor beneficia persoanele ale căror venituri pe membru de familie nu depăşesc 310 lei/lună. Ele vor plăti trei lei de persoană pe lună. Persoanele ale căror venituri se încadrează între 310,1 şi 540 lei vor plăti patru lei/pers./lună, iar cele care înregistrează venituri între 540,1 şi 900 lei vor plăti cinci lei/pers./lună. De asemenea, persoanele care încasează între 900,1 şi 1.500 lei vor plăti opt lei/pers./lună, iar cele ale căror venituri depăşesc 1.500 lei vor plăti 10 lei/pers./lună. „Prin „familie“ se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Pot beneficia de ajutor de încălzire şi cei care stau cu chirie“, a declarat Uzun.
UNDE ANUNŢĂM De asemenea, potrivit directorului SPIT, cuantumul venitului lunar net pe membru de familie se stabileşte în baza declaraţiilor depuse la sediile Primăriei Constanţa, odată cu cererea privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece, astfel: la punctul de lucru din City Park Mall - cei care se încălzesc cu gaze naturale, butelii GPL sau energie electrică; la punctul din str. Ecaterina Varga - cei care se încălzesc cu energie termică de la RADET sau CET, iar la punctul de lucru din str. Amzacea - cei care se încălzesc cu lemne de foc. Pentru persoanele fizice care au depus dosare pentru subvenţia la căldură (indiferent de sursa de încălzire), taxa de habitat va fi recalculată în mod automat cu încadrarea în cuantumul aferent venitului net mediu pe membru de familie. „În situaţia în care apar modificări în componenţa familiei sau în veniturile realizate, aceste persoane se vor prezenta la sediul Primăriei Constanţa unde au depus cererea, pentru a anunţa noile modificări. Nu este necesar să anunţe modificările intervenite şi la agenţiile SPIT, deoarece acestea se vor comunica automat de către Primăria Constanţa“, a declarat Uzun. Pe de altă parte, persoanele fizice care nu au depus, până în prezent, dosare pentru subvenţia la încălzire, dar se încadrează în condiţiile respective, pot depune în continuare cereri la sediile Primăriei Constanţa, de la adresele amintite, în funcţie de modalitatea de încălzire. Directorul SPIT a arătat că, pentru toţi ceilalţi contribuabili care nu se încadrează în condiţiile specificate mai sus, taxa de habitat va fi recalculată în mod automat la 10 lei/pers./lună. Tododată, pentru efectuarea oricărei modificări, respectiv pentru declararea sau scoaterea din evidenţă a persoanelor la/de la taxa de habitat, aceste persoane se vor prezenta, ca şi până acum, la agenţiile SPIT.