Cum se va juca în ediţia 2006-2007?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga a patra de fotbal

Cum se va juca în ediţia 2006-2007?

Sport 30 Iunie 2006 / 00:00 1117 accesări

La începutul returului fostei Divizii D, ediţia 2005-2006, Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) a trimis grupărilor competitoare un chestionar cu trei puncte: 1.Cum vi se pare Campionatul Diviziei D cu 20 echipe?; 2.Aveţi alte propuneri pentru campionatul viitor?; 3.Vă rugăm a ne înainta propunerile dumneavoastră către AJF pînă la data de 15 mai 2006! La prima întrebare, numeroase răspunsuri au arătat că sînt prea multe meciuri, deci, prea multe etape intermediare, cu posibilitatea unor meciuri "strategice". Pot interveni, de asemenea, factorii naturali sau... medicali (cum s-a şi întîmplat în trecuta ediţie). De aici, au venit şi propunerile, vizînd un campionat mai dinamic, condensat, fără "aranjamente", aşadar, mult mai interesant. Cele mai multe echipe (vom nominaliza cîteva: Viitorul Cobadin, Farul Tuzla, GSIB Mangalia, Victoria Cumpăna, Dunărea Ostrov, Gloria Albeşti, Inter Năvodari, Luceafărul Amzacea, Perla Basarabi, Gloria Băneasa ş.a.) au propus un campionat cu 24 de echipe, repartizate în două serii, pe criterii geografice (Nord-Sud, sau Est-Vest, la latitudinea echipelor). Fiecare participantă va înscrie, ca şi pînă acum, o echipă de seniori şi, obligatoriu, una de juniori, cu jucători născuţi după 1 ianuarie 1988 şi mai mici. Se va juca tur-retur, alcătuindu-se un clasament separat pentru fiecare serie. Echipele clasate pe locurile 1-6 în fiecare serie se califică pentru play-off, iar cele de pe locurile 7-12, pentru play-out. Se vor forma, astfel, două noi serii de cîte 12 echipe, fiecare jucînd, tur-retur, cu echipele din celelalte serii! Cîştigătoarea play-off-ului va fi declarată campioana Ligii a patra, avînd dreptul de a participa la barajul pentru promovare în Liga a treia. Echipele clasate pe ultimele patru locuri în play-out (sau, după caz, în funcţie de echipele promovate/ retrogradate în/ din Liga a treia) retrogradează în Campionatul Judeţean. Echipele clasate pe locurile 1 şi 2 din cele două serii ale Campionatului Judeţean promovează în Liga a patra. Iată şi o prevedere venită să elimine din start "blaturile": rezultatele directe între locurile 1-6, respectiv 7-12, din grupe, sînt valabile în play-off, respectiv play-out! Într-un număr viitor, vom reveni cu amănunte şi cu... datele de disputare a meciurilor ediţiei 2006-2007!



12