Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Vulturu s-au înscris ca voluntari în competiţia “Europa, casa noastră” sub coordonarea cadrelor didactice. Astfel, cei 41 de elevi împreună cu cadrele didactice au început să adune cât mai multe informaţii şi detalii istorice în legătură cu formarea Uniunii Europene, informaţii legate de simbolurile şi valorile acesteia, dar şi informaţii care îi privesc direct, precum posibilitatea de a studia sau de a lucra în ţările membre. Încă din luna mai, elevii au desfăşurat activităţi educative prin care au contribuit la rezolvarea problemelor comunităţii lor, au promovat mişcarea de voluntariat. Activităţile au constat în promovarea culturii, a sportului şi a unui stil de viaţă sănătos, ateliere de creaţie, dezbateri, prezentări şi instruiri pe teme de voluntariat, colectarea de donaţii în obiecte şi cărţi pentru copiii defavorizaţi. (R.N.)