Cum serbează constănțenii Ziua Națională a României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum serbează constănțenii Ziua Națională a României

Administrație 01 Decembrie 2016 / 11:33 1330 accesări

Sute de constănțeni s-au adunat, joi dimineață, în Piața Ovidiu, la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Naționale a României. Nici frigul năprasnic și nici primii fulgi de nea nu i-au oprit pe oameni să se bucure de manifestările dedicate împlinirii a 98 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Evenimentul, ce a avut loc chiar în fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a debutat cu o slujbă religioasă susținută de un sobor de preoți. Spre deosebire de anii trecuți, de această dată a lipsit ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, aflat în control judiciar.

„SĂ NU UITĂM SĂ FIM DIN NOU ROMÂNI”

Ceremonialul religios a fost urmat de o serie de discursuri ale oficialilor constănțeni, printre care se numără prefectul Adrian Nicolaescu, primarul Decebal Făgădău și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța Daniel Learciu. Cu toții au amintit de semnificația specială a acestei zile împărţite între celebrarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi comemorarea eroilor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului. „La aproape 100 de ani de la Unire, cred că este cuviincios să încep prin a adresa mulțumiri, alături de o rugăciune și un gând pios, tuturor celor care au contribuit la facerea, întregirea și consolidarea țării noastre. Astăzi, momentul Unirii ne găsește într-un moment al alegerii și cred că acest moment al alegerii ar trebui să ne unească din nou. Istoria recentă ne-a arătat că dezbinați suntem mai slabi. Dacă ne uităm în trecut, vedem că uniți am fost puternici. În această zi, aș vrea să adresez, în calitate de primar al celui mai mare oraș-port al Mării Negre, un mesaj special, de mulțumire și încredere, Armatei Române. Siguranța constănțenilor este extrem de importantă și vi se datorează într-o mare măsură. Pentru constănțeni, dobrogeni și români vreau să adresez o urare din suflet de „La mulți ani” și să nu uităm să fim din nou români. Sper ca centenarul Marii Uniri să ne regăsească uniți în cuget și simțiri”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău, în timpul ceremoniei.

INTRARE LIBERĂ LA MUZEELE CONSTĂNȚENE

Surpriza manifestărilor a reprezentat-o scriitoarea Ligia Stremate, de la Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu” din cadrul Cercului Militar Constanța, care a recitat poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de Mihai Eminescu. Manifestarea s-a încheiat cu o defilare deosebită a Gărzii de Onoare și cu un recital special susținut de Fanfara Forțelor Navale Române. De menționat este faptul că, înainte de manifestările din Piața Ovidiu, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central Constanța a avut loc o ceremonie de depunere a coroanelor de flori în memoria celor care s-au sacrificat pentru ca țara noastră să se reîntregească și să rămână unită. Manifestări asemănătoare au avut loc și în Mangalia, Medgidia și Murfatlar. Sărbătoarea dedicată Zilei Naționale a României continuă în muzeele constănțene. În toate aceste obiective, dar și în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Acvariu) intrarea este liberă pentru toată lumea.

Citește și:

98 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia



12