LANSARE Întoarcerea oraşului Constanţa cu faţa spre mare nu este o idee nouă. Regele Ferdinand a dorit să pună în valoare această parte a oraşului, însă greutăţile vremii şi războaiele au făcut imposibil acest lucru. Comuniştii au conştientizat şi ei că amenajarea unei şosele de coastă la Constanţa ar creşte mult atractivitatea din punct de vedere turistic. Chiar s-au apucat de treabă, dovadă fiind drumurile de exploatare existente, însă proiectul a fost din nou abandonat. În anul 2005, Primăria Constanţa a readus în discuţie realizarea şoselei de coastă care să facă legătura între portul turistic Tomis şi staţiunea Mamaia. Din păcate, proiectul municipalităţii a fost respins sistematic, şi nu din cauze financiare, ci din pură răzbunare politică. Dacă în 2005 se vorbea despre realizarea întregii şosele de aproximativ opt kilometri, în 2014 se vorbeşte despre un proiect în etape. „Nu am renunţat la acest proiect. L-am regândit şi am ajuns la varianta împărţirii proiectului în trei etape, având în vedere costurile foarte ridicate. În 2011 a fost depusă toată documentaţia, cu toate avizele necesare, însă abia la sfârşitul lui 2013 am semnat contractul de finanţare”, a declarat directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa, Ani Merlă. Proiectul lansat ieri, „Amenajarea integrată a zonei de acces în portul turistic Tomis şi plaja Modern”, are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro şi o durată de implementare de 18 luni. Cu alte cuvinte, din iulie 2015, primul tronson al şoselei de coastă, care va avea o lungime de 2,6 kilometri, va fi funcţional şi va fluidiza traficul în zona peninsulară.
DESCHIDERE SPRE MARE Proiectul nu presupune doar realizarea şoselei de coastă, ci şi amenajarea întregii zone din punct de vedere turistic şi peisagistic. Punctul de plecare al primului tronson al şoselei de coastă este strada Remus Opreanu, în apropierea Comandamentului Forţelor Navale. Şoseaua se continuă în portul turistic Tomis pe actuala infrastructură rutieră, care va fi complet reabilitată. În dreptul plajei Modern, cele două sensuri de mers vor ocoli pe cele două laturi (câte un sens pe fiecare latură) terenul proprietate privată pe care se află, în prezent, o serie de construcţii. Şoseaua va continua la nivelul plajei până în dreptul străzii Mihai Eminescu, acolo unde va fi amenajat un sens giratoriu. De aici, şoseaua va urca în serpentine până la strada Mihai Eminescu, de unde se va face legătura cu strada Mircea cel Bătrân. Accesul pe plaja Modern se va face prin două locuri: scările ce vor fi amenajate în dreptul bisericii greceşti şi scările ce vor fi complet reabilitate din dreptul blocului „Creion“. Aici va fi amenajat un funicular pentru a permite mai uşor accesul pe plajă al persoanelor vârstnice şi al persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a nu bloca traficul prin amenajarea unei treceri de pietoni, în dreptul funicularului este prevăzută o pasarelă pietonală care va supratraversa şoseaua de coastă. Din punct de vedere imagistic, zona de taluz dintre Biserica Greacă şi blocul „Creion“ va fi complet reamenajată. În partea superioară, municipalitatea va reabilita complet zona de promenadă, denumită Bellevue, care va fi regândită şi dotată cu mobilier urban adecvat, oferind constănţenilor şi turiştilor o vedere de ansamblu asupra plajei Modern şi a portului turistic Tomis. Strada Mircea cel Bătrân va fi în continuare cu sens unic, numai că, în locul trotuarului existent, municipalitatea va amenaja locuri de parcare în pieptene. De altfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute 326 de locuri de parcare pe toată lungimea şoselei de coastă. „Proiectul lansat astăzi (n.r. - ieri) vine în completarea proiectelor pe care Primăria Constanţa le derulează deja în zona peninsulară, care în anul 2015 va fi pusă cu adevărat în valoare. Noi sperăm ca în toamna acestui an să putem demara lucrările, pe care va trebui să le corelăm cu cele ale Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) de reamenajare a plajei. Există deja discuţii cu cei de la ABADL pentru a vedea cum putem corela cele două proiecte astfel încât nici noi şi nici ei să nu distrugem ceea ce se face”, a spus Merlă.