Cum vă feriți de falsele reduceri din magazine?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sfaturi de la Protecția Consumatorilor

Cum vă feriți de falsele reduceri din magazine?

Social 06 Ianuarie 2016 / 15:02 1494 accesări

Imediat după sărbători, magazinele au încercat să-i atragă din nou pe clienți, așa că au pregătit promoții înainte de marile reduceri care debutează de pe 15 ianuarie. Deși magazinele au afișat deja reduceri de până la 50%, legal, lichidările de stoc încep pe de 15 ianuarie, comercianții organizând până atunci promoții care includ reduceri de preț sau promoții de tip: ”la un produs cumpărat, al doilea se vinde la jumătate de preț” sau ”la două produse achiziționate, al treilea este gratuit”. Pentru a nu fi păcăliți în această perioadă de comercianți cu false reduceri, vă explicăm ce trebuie să urmăriți atunci când porniți la vânătoare de chilipiruri. Purtătorul de cuvânt al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Lucian Lungoci a explicat, pentru ”Telegraf”, care sunt diferențele între promoții și reduceri. ”Promoțiile pe care le vedem acum în magazine sunt diferite de soldări, de lichidările de stocuri. În cadrul promoțiilor trebuie indicate clar data de început și de sfârșit, dar și regulamentul de desfășurare”, a explicat Lungoci. Practic, promoțiile se pot aplica pe tot parcursul anului, pentru a spori vânzările, la prețuri mai mici față de prețul inițial de vânzare, însă cu un oarecare adaos comercial, în timp ce soldările se organizează de 2 ori pe an, între 15 ianuarie și 15 aprilie și între 1 august și 31 octombrie, când se scot la vânzare produsele care nu s-au vândut în ultimele 3 luni de la aprovizionare, la prețuri sub cele de cumpărare, potrivit legii.

SFATURI CA SĂ NU FIȚI PĂCĂLIȚI Dacă vreți să vă bucurați de reduceri reale, ar trebui să urmăriți produsele favorite cu câteva zile înainte de perioada reducerilor. ”Reducerea se face din prețul de referință, adică cel mai mic preț la care s-a aflat la vânzare în ultima lună respectivul produs. E bine să știm prețul la care s-a vândut produsul ca să verificăm dacă nu cumva a fost scumpit artificial pentru a fi apoi redus la același preț”, a explicat Lungoci. Dacă aveți suspiciuni că vă confruntați cu o falsă reducere, ar trebui să faceți o sesizare către CJPC, care va verifica dacă magazinele respectă Legea 363/2007, privind combaterea practicilor comerciale incorecte.

CEI CARE NU RESPECTĂ LEGEA RISCĂ AMENZI CUPRINSE ÎNTRE 5.000 ȘI 50.000 DE LEI.

”Când va începe perioada promoțiilor vom derula controale tematice în magazine pentru a verifica respectarea normelor privind organizarea lichidărilor de stocuri. Pe lângă prețuri, vom verifica și alte aspecte precum prezența instrucțiunilor de folosire și a informațiilor despre produse în limba română, se vor verifica certificatele de garanție, acolo unde este cazul”, a explicat Lungoci.

CUM RECUNOAȘTEȚI REDUCERILE DIN MAGAZINE?

În magazine, produsele aflate în lichidare de stoc trebuie semnalate corespunzător, prin standuri separate, dacă reducerile nu se aplică tuturor produselor din magazin. ”Pe lângă standul marcat, pe etichetă trebuie să fie afișat prețul vechi - tăiat și prețul nou - redus, iar dacă magazinul anunță reducerile procentual, să fie afișat și procentul reducerii, ca să putem verifica dacă este respectat cu adevărat”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJPC.



12